Riscul căderii guvernului de la Chişinău persistă. Premierul încearcă găsirea unui consens în cadrul alianţei

Doar liberalii au declarat tranşant că nu vor susţine joi moţiunea de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Valeriu Streleţ, în timp ce democraţii sunt suspectaţi că ar putea face jocul opoziţiei proruse. În aceste condiţii, experţii consideră că există un risc ridicat ca guvernul condus de premierul Valeriu Streleţ să nu supravieţuiască moţiunii de joi, comentează presa locală.
Economica.net - mar, 27 oct. 2015, 09:07
Riscul căderii guvernului de la Chişinău persistă. Premierul încearcă găsirea unui consens în cadrul alianţei

Mai mult, preşedintele parlamentului, Andrian Candu, din partea Partidului Democrat, l-a acuzat pe premier că pune interesele partidului mai presus de cele ale alianţei şi ale ţării. Dacă această atitudine va continua, preşedintele legislativului nu exclude că ar putea vota demiterea executivului.

Actuala coaliţie de guvernare de la Chişinău – Alianţa pentru Integrare Europeană-3 (AIE-3) – grupează Partidul Liberal Democrat (PLDM), condus de premierul Valeriu Streleţ după arestarea lui Vlad Filat într-un răsunător dosar de corupţie, Partidul Democrat (PD), al lui Marian Lupu, şi Partidul Liberal (PL), condus de Mihai Ghimpu, scrie Agerpres.

În cazul căderii actualului guvern, criza social-economică şi de imagine a Republicii Moldova s-ar putea aprofunda, iar relaţiile financiare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială (BM), Uniunea Europeană (UE) ar putea să intre în blocaj, potrivit experţilor, citaţi de Radio Chişinău. Mai mult, conform acestora, România ar putea suspenda ajutorul în valoare de 150 de milioane de euro promis autorităţilor moldovene.

În situaţia creată, afirmă analistul Anatol Ţăranu, totul va depinde de faptul dacă PD va încerca să forţeze situaţia legată de moţiunea de cenzură pentru a-şi întări propriile poziţii şi de a impune noi condiţii în cadrul alianţei.

‘Probabilitatea ca guvernul Streleţ să cadă este destul de mare. Totul depinde de analiza şi scenariile care au fost făcute în cadrul PD. Se va încerca să se instituie un soi de guvern tehnocrat, susţinut de trei partide’ (PD, Partidul Socialist şi comunişti), a declarat Anatol Ţăranu.

Liderii politici de la Chişinău se află într-o situaţie complicată, este de părere şi expertul Roman Chirca. ‘În cazul în care se optează pentru un guvern de stânga, prorus, vom asista la blocarea tuturor relaţiilor financiare cu organismele internaţionale, fapt ce va arunca Republica Moldova într-o criză de proporţii. Ori, schimbarea de putere va duce la blocarea reformelor, ieşirea din proiectul european, suspendarea acordului de împrumut al României şi, cel mai probabil, încetarea de plăţi până la sfârşitul anului’, a declarat el, citat de Radio Chişinău.

Socialiştii şi comuniştii, care au semnat împreună moţiunea împotriva guvernului Streleţ, deţin împreună 44 de mandate. Pentru ca guvernul să fie demis este nevoie de 51 de voturi.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia salută victoria lui Peter Magyar la alegerile din Ungaria. Mesajul lui Donald Tusk
Polonia salută victoria lui Peter Magyar la alegerile din Ungaria. Mesajul lui Donald Tusk
Alegerile din Ungaria au demonstrat că Europa nu se îndreaptă inevitabil spre o guvernare autoritară, a declarat luni premierul polonez Donald Tusk, aflat într-o vizită oficială în Coreea de......
Cât e pensia medie în România şi câţi pensionari sunt în ţara noastră – date oficiale martie 2026
Cât e pensia medie în România şi câţi pensionari sunt în ţara noastră – date oficiale martie 2026
Un număr de 4.684.474 de pensionari era înregistrat în martie 2026 în România, cu 3.618 mai puţini comparativ cu luna ...
Ungaria – Reacțiile comunităţii internaţionale după rezultatele alegerilor
Ungaria – Reacțiile comunităţii internaţionale după rezultatele alegerilor
"O imensă uşurare" şi o "victorie pentru democraţie": înfrângerea premierului ungar Viktor Orban, apropiat al lui Donald ...
Ce spune Ursula von der Leyen despre înfrângerea lui Viktor Orban
Ce spune Ursula von der Leyen despre înfrângerea lui Viktor Orban
Ungaria a ales Europa, Europa a ales întotdeauna Ungaria, a reacţionat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula ...