Ritmul de creştere al economiei Rusiei a încetinit în T1

Creşterea economiei Rusiei a încetinit la 0,9% în primul trimestru din 2014 comparativ cu perioada similară din 2013, dar a depăşit uşor estimarea Ministerului Economiei, arată datele preliminare publicate joi de Serviciul federal de statistică, transmite Dow Jones Newswires.
Economica.net - J, 15 mai 2014, 16:15
Ritmul de creştere al economiei Rusiei a încetinit în T1

Ministerul Economiei prognoza un avans al PIB-ului Rusiei de 0,8% în primele trei luni ale anului, faţă de o expansiune de 2% în trimestrul patru din 2013.

Serviciul federal de statistică nu publică date trimestriale, dar marţi ministrul rus al Economiei, Alexei Ulyukayev, a avertizat că PIB-ul Rusiei va intra probabil în recesiune până la sfârşitul trimestrului doi din 2014, deoarece investiţiile şi pieţele financiare sunt afectate de criza din Ucraina.

Pentru acest an Guvernul de la Moscova se aşteaptă la o creştere a economiei de 0,5%, faţă de o expansiune de 1,3% în 2013.

PIB-ul Rusiei ar putea scădea la 0,0 – 0,1% în perioada aprilie-iunie 2014, după ce în primul trimestru s-a contractat cu 0,5% comparativ cu precedentele trei luni, a apreciat Alexei Ulyukayev.

O recesiune tehnică ‘este posibilă’, a admis oficialul rus. Definiţia obişnuită a recesiunii presupune două trimestre consecutive de declin al economiei. Ar fi a doua recesiune din ultimii cinci ani pentru Rusia.

Ministrul Economiei a avertizat că investiţiile – odată motorul de creştere al economiei – au scăzut semnificativ. Analiştii se aşteaptă ca investiţiile companiilor ruseşti în active materiale să scadă cu 2,5% anul acesta.

De asemenea, Ulyukayev a afirmat că Banca Centrală a Rusiei ar putea reduce rata dobânzii de politică monetară pentru a stopa ieşirile de capital.

Luna trecută, Fondul Monetar Internaţional şi-a redus estimările de creştere pentru Rusia, din cauza riscurilor geopolitice legate de criza din Ucraina şi a escaladării sancţiunilor impuse de SUA şi aliaţii săi, avertizând că Rusia a intrat deja în recesiune.

Economia rusă ar urma să crească cu 0,2% în acest an şi cu 1% anul viitor, a declarat şeful misiunii FMI în Rusia, Antonio Spilimbergo. Precedentele estimări de creştere ale FMI pentru Rusia prevedeau un avans de 1,3% pentru 2014 şi o creştere de 2,3% pentru 2015.

Anexarea Crimeei de către Rusia a determinat SUA şi Uniunea Europeană să impună sancţiuni companiilor şi unor oficiali ruşi, ceea ce a făcut ca economia Rusiei să se contracte în primele trei luni ale acestui an. De asemenea, ieşirile de capital din Rusia au crescut până la 506, miliarde de dolari în primele trei luni, comparativ cu 63 miliarde de dolari pe întreaga perioadă a anului trecut.

Spilimbergo a estimat că în acest an ieşirile de capital din Rusia ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari. În schimb, şeful misiunii FMI a prognozat că bugetul federal al Rusiei ar putea încheia încheia acest an cu un surplus de 0,34% din PIB, după un deficit de 0,5% din PIB în 2013.

Economia rusească înregistra o tendinţă de încetinire încă înainte de criza ucraineană, cu o creştere de 1,3% în 2013, faţă de un avans de 3,4% în 2012 şi o creştere de 4,3% în 2011. Experţii apreciază că unul dintre motive este faptul că modelul actual de creştere al Rusiei se bazează pe un preţ ridicat al hidrocarburilor.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...