RMGC a început concedierea colectivă a circa 35% din angajaţii companiei

Roşia Montană Gold Corporation a anunţat, miercuri, că a început procesul de concediere colectivă pentru circa 35% din angajaţii rămaşi ai companiei, din cauza întârzierilor "nejustificat de mari" în evaluarea şi avizarea proiectului minier aurifer, sindicatul fiind notificat despre acest lucru, scrie Mediafax. 
Economica.net - mie, 01 apr. 2015, 15:25
RMGC a început concedierea colectivă a circa 35% din angajaţii companiei

„Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a notificat atât Sindicatul «Viitorul Mineritului», cât şi autorităţile în domeniul muncii asupra demarării procesului de concediere colectivă pentru aproximativ 35% din angajaţii rămaşi ai companiei, numărul final urmând a fi determinat după încheierea negocierilor cu sindicatul. Astfel, la un an după concedierile colective din martie 2014, când 1.000 de familii rămâneau fără sursă esenţială de venituri în zona Roşia Montană, RMGC este constrânsă să continue disponibilizările din cauza întârzierilor nejustificat de mari în evaluarea şi avizarea proiectului minier aurifer, în ciuda tuturor eforturilor companiei”, arată RMC, într-un comunicat. 

Totodată, Roşia Montană Gold Corporation îşi reafirmă disponibilitatea de a dezvolta cea mai modernă mină auriferă din România şi speră ca factorii de decizie să se implice în consultări cât mai curând posibil.

În 17 februarie, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a trimis în şomaj tehnic 70 de angajaţi, din totalul de o sută de salariaţi ai companiei, ca urmare a incertitudinii prelungite privind calendarul de autorizare a proiectului minier de la Roşia Montană.

„Începând cu data de 17 februarie 2015, 70% dintre angajaţii companiei Roşia Montană Gold Corporation intră în şomaj tehnic prin întreruperea temporară a contractului de muncă pe termen nedefinit. Măsura şomajului tehnic este impusă de incertitudinea prelungită privind calendarul de autorizare a proiectului minier de la Roşia Montană, ceea ce determină continuarea programului de reducere a activităţilor şi a costurilor companiei”, se arăta în comunicatul RMGC de la acea vreme. Materialul integral pe Mediafax.ro

Te-ar mai putea interesa și
Ce efect are AI asupra economiilor europene – raport FMI
Ce efect are AI asupra economiilor europene – raport FMI
Inteligenţa artificială ar putea îmbunătăţi productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, însă riscă şi să accentueze inegalităţile, să suprasolicite reţelele......
Un tronson de autostradă din România s-ar putea deschide în noiembrie. Construcția a început acum 20 de ani
Un tronson de autostradă din România s-ar putea deschide în noiembrie. Construcția a început acum 20 de ani
Circulația pe cei 26,35 de kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș, parte din Autostrada Transilvania, ar putea ...
Nazare: Consolidarea fiscală nu este destinaţia. Este fundaţia de pe care trebuie să începem următoarea etapă de dezvoltare
Nazare: Consolidarea fiscală nu este destinaţia. Este fundaţia de pe care trebuie să începem următoarea etapă de dezvoltare
România nu poate alege între consolidare şi creştere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente ...
Ninsoare la munte. Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad cu până la 12 grade
Ninsoare la munte. Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad cu până la 12 grade
Vremea se răcește accentuat în următoarele zile, temperaturile urmând să scadă cu 8-12 grade în medie, iar la munte, ...