Rolul aurului într-un portofoliu de investiţii ar putea reveni în centrul atenţiei – analiză XTB România

Rolul aurului într-un portofoliu de investiţii în timpul incertitudinii economice şi al riscurilor geopolitice în creştere ar putea reveni în centrul atenţiei, a afirmat Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj pe burse internaţionale XTB România.
AGERPRES - lun, 14 nov. 2022, 12:41
Rolul aurului într-un portofoliu de investiţii ar putea reveni în centrul atenţiei - analiză XTB România

În opinia sa, confruntarea pentru statutul de „activ de refugiu” continuă sub presiunile inflaţioniste în ceea ce priveşte aurul şi argintul versus dolarul american, scrie Agerpres.

„Preţurile aurului şi argintului au avansat în ultimele sesiuni, pe măsură ce indicii bursieri au crescut şi dolarul american a pierdut teren. Rolul aurului într-un portofoliu de investiţii în timpul incertitudinii economice şi al riscurilor geopolitice în creştere ar putea reveni în centrul atenţiei”, a menţionat Radu Puiu.

El precizează că aurul, ca metodă de a diminua posibilele pierderi împotriva inflaţiei – este un aspect de manual, cu excepţia faptului că pieţele nu evoluează după manual. „Pieţele urmăresc impulsul”, a subliniat Radu Puiu.

„După un raliu amplu la începutul anului, aurul şi-a pierdut o mare parte din atractivitate. Pentru a-şi recâştiga din ‘strălucire’, va trebui să câştige teren în faţa unui adversar formidabil, dolarul american. Când dolarul devine mai scump, scenariu ce apare de obicei în timpul ciclului de înăsprire, aurul, al cărui preţ este exprimat în dolari, scade”, a adăugat analistul.

Pe de altă parte, atunci când valoarea dolarului scade, oamenii caută aur şi alte active de refugiu pentru a se proteja de inflaţie.

„Dar, în contextul în care economiştii şi liderii de afaceri încă mai trimit mesaje contradictorii asupra economiei, iar Rezerva Federală continuă să fie concentrată ferm pe combaterea inflaţiei, aurul ar putea să mai aibă de aşteptat. Preţurile aurului au avut de suferit în 2022. De obicei, cotaţia metalului preţios este în creştere atunci când riscurile geopolitice sau inflaţia cresc, dar de această dată povestea a fost semnificativ diferită”, mai arată cercetarea.

Totodată, creşterea puternică a dolarului, determinată atât de problemele economice din străinătate, cât şi de aşteptările privind creşterea rigidă a ratei Fed, a afectat toate evaluările.

„De la începutul anului, preţul aurului a pierdut doar 4%. Totuşi, dacă ţinem cont de maximumul atins în acest an la 2.072 dolari în luna martie, aurul a pierdut 15% faţă de nivelul prezent de 1.757 dolari. Pentru ca aurul să atingă un minim, dolarul trebuie să atingă un vârf, iar randamentele titlurilor de stat din SUA trebuie să scadă sau Fed trebuie, pur şi simplu, să-şi schimbe retorica de politică monetară. Indicele dolarului american (USDIDX) a câştigat peste 12% în acest an”, conform sursei citate.

Totuşi, aurul rămâne atractiv pentru anumite state care se confruntă cu deprecieri istorice ale monedei şi probabil îşi va relua statutul de refugiu pentru restul lumii odată ce dolarul îşi va pierde din avânt.

„Dar pentru ca acest scenariu să se desfăşoare, investitorii trebuie să fie siguri că Fed a terminat ciclul de înăsprire sau este pregătită să înceapă să-şi tempereze poziţia pentru a evita o recesiune”, se mai precizează în raport.

Potrivit Goldman Sachs, dacă va începe recesiunea şi Fed va începe să reducă dobânzile, preţurile aurului ar putea vedea o creştere cuprinsă între 18% şi 34%. „Dar, în cazul unei „aterizări uşoare”, preţurile aurului vor fi probabil limitate până când Fed va semnala o atitudine mai relaxată, lucru care s-ar putea să nu se întâmple până în a doua jumătate a anului viitor”, arată studiul.

Totodată, un factor care poate ajuta cauza aurului este cererea fizică încă puternică din China şi India. În următoarele luni, cererea de aur fizic va creşte pe fondul sezonului festivalurilor şi a nunţilor din India şi a Anului Nou Lunar din China.

Pe de altă parte, raportul World Gold Council afirmă că, atunci când rata inflaţiei depăşeşte creşterile ratei dobânzii, ca în prezent, mărfurile precum aurul pot eclipsa unele active financiare tradiţionale.

„Din păcate, nivelul de depăşire a performanţei nu este adecvat pentru a compensa creşterea inflaţiei (măsurată în monedele locale) pe diferite pieţe. De exemplu, aurul a avut randamente de doar 2% în India (în moneda locală) pe parcursul unui an, în timp ce inflaţia este de peste 7%”, mai arată analiza.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...