Rolul omenirii în încălzirea climatică este de necontestat – studiu

Răspunderea umană în încălzirea climatică este de netăgăduit, se spune în proiectul de raport al Grupului de experţi interguvernamental asupra evoluţiei climei (GIEC). Un rezumat al acestuia a ajuns marţi în presă, relatează AFP.
Economica.net - mie, 21 aug. 2013, 06:37
Rolul omenirii în încălzirea climatică este de necontestat - studiu

„Este extrem de probabil ca influenţa umană asupra climei să fie răspunzătoare de peste jumătate din creşterea temperaturilor la suprafaţa globului între 1951 şi 2010”, scrie GIEC în textul din care o copie a ajuns la New York Times.

„O mare probabilitate există ca influenţa umană să fi determinat încălzirea apelor oceanice, topirea zăpezii şi a gheţurilor, precum şi creşterea nivelului oceanelor”, adaugă GIEC, potrivit căruia nivelul apelor ar putea creşte cu 90 cm până în 2100. „Oamenii de ştiinţă sunt tot mai convinşi că suntem principalii responsabili nu numai de încălzirea planetei, dar şi de numeroasele efecte pe care le constatăm deja, cum ar fi marile inundaţii, incendiile de pădure tot mai devastatoare, topirea record a gheţurilor şi valuri de căldură tot mai dese şi mai intense”, a declarat AFP climatologul american Michael Mann.

Limbajul folosit de experţii GIEC este mai dur decât cel din raportul oficial anterior al ONU, publicat în 2007. Purtătorul de cuvânt al GIEC, Jonathan Lynn, a arătat într-un comunicat că „proiectul de raport va fi probabil modificat după ce vor lua în considerare comentariile primite de la diferite ţări în ultimele săptămâni şi va fi analizat de reprezentanţi guvernamentali şi oameni de ştiinţă la o reuniune de patru zile ce va avea loc la sfârşitul lui septembrie. Numai după aceea va fi aprobat”. „Prin urmare, este prematur să tragem concluzii din acest proiect de raport”, a mai spus el.

Michael Mann, director al Centrului de ştiinţe ale Pământului de la Universitatea Pennsylvania (SUA), se teme că raportul final ar putea să nu fie atât de dur. „Oamenii de ştiinţă care participă la întocmirea raportului GIEC s-ar putea teme că, fiind prea severi în privinţa viitorului impact al încălzirii, ar putea declanşa atacuri din partea climato-scepticilor”, a afirmat el. „Cred că aceste presiuni, însoţite de reticenţa naturală a oamenilor de ştiinţă de a trage concluzii prea tranşante, ar putea face ca raportul final al GIEC să minimalizeze factorul uman în schimbările climatice”, adaugă climatologul.

Grupul de experţi ia însă în considerare toate punctele de vedere plauzibile ale oamenilor de ştiinţă, afirmă Christopher Field, cercetător la Carnegie Institution for Science, care a participat la rapoarte precedente ale GIEC. „Cred că GIEC este tradiţional foarte conservator fiindcă are ambiţia să fie exact”, a declarat el în New York Times.

Te-ar mai putea interesa și
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele Koln și Dusseldorf, în vestul Germaniei, care a perturbat traficul și a......
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității ...
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a marcat cel mai mare câștig din istorie
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a ...
Alexandru Butiseacă nu mai este Director Economico-Financiar al Companiei Naționale Poșta Română, renunțând la ultimul ...
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
Cei patru jurnalişti ai publicaţiei americane New York Times, care au relatat despre presupusele preocupări legate de ...