România a depus Declarația de intervenţie în procedurile iniţiate de Ucraina împotriva Federaţiei Ruse la Curtea Internaţională de Justiţie

România a depus, marţi, Declaraţia de intervenţie în procedurile iniţiate de Ucraina contra Federaţiei Ruse la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), iar ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va fi Agent al ţării noastre în faţa CIJ, relatează Agerpres
AGERPRES - mar, 13 sept. 2022, 16:48
România a depus Declarația de intervenţie în procedurile iniţiate de Ucraina împotriva Federaţiei Ruse la Curtea Internaţională de Justiţie

Procedurile au ca obiect diferendul referitor la acuzaţii de genocid în conexiune cu Convenţia privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, care se referă la aspecte privind interpretarea, aplicarea şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în acest document încheiat în 1948 sub egida ONU.

Declaraţia de intervenţie a fost depusă în aplicarea articolului 63 din Statutul CIJ, acest act procedural fiind efectuat prin intermediul Ambasadei României la Haga, a informat MAE, printr-un comunicat de presă.

În scopul reprezentării României în cadrul acestor proceduri, a fost desemnat, în calitate de Agent al României în faţa CIJ, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Aurescu este membru al Comisiei ONU de Drept Internaţional, profesor de drept internaţional la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi fost Agent al României în faţa CIJ în cazul privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat în 2009.

În calitate de co-agenţi au fost desemnaţi directorul general pentru afaceri juridice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi ambasadorul României în Regatul Ţărilor de Jos.

Decizia României de a interveni în aceste proceduri, inclusiv prin rolul de agent asumat de şeful diplomaţiei române, „reflectă, o dată în plus, încrederea părţii române în rolul fundamental pe care instrumentele dreptului internaţional şi cadrul instituţional specific al justiţiei internaţionale, în care Curtea Internaţională de Justiţie, organul principal judiciar al ONU, ocupă un loc proeminent, îl au în scopul menţinerii şi restabilirii păcii şi securităţii internaţionale”, se arată în comunicatul MAE.

Potrivit ministerului, în acelaşi timp, acest demers „consolidează profilul de actor responsabil şi de participant activ al României la eforturile întreprinse în plan regional, european, euroatlantic şi internaţional, în contextul actualului război ilegal şi nejustificat declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei”.

MAE aminteşte că, în cadrul vizitei întreprinse de ministrul de Externe al Ucrainei la Bucureşti, la 22 aprilie, acesta a adresat şefului diplomaţiei române rugămintea ca Bucureştiul să intervină în procedurile declanşate de Ucraina la CIJ împotriva Rusiei.

Ucraina a depus cererea de iniţiere a acestor proceduri la 26 februarie. Kievul a reclamat faptul că Federaţia Rusă a invocat, în mod fals, comiterea de către Ucraina a unor acte de genocid în regiunile Lugansk şi Doneţk, pentru a justifica recunoaşterea aşa-numitelor R.P. Doneţk şi R.P. Lugansk, precum şi pentru a desfăşura o aşa-zisă „operaţiune militară specială” împotriva Ucrainei. În baza acestor acuzaţii false, Federaţia Rusă este angajată, în prezent, într-un proces de invazie militară a Ucrainei, care are ca efecte încălcări grave şi pe scară largă ale drepturilor omului şi dreptului internaţional umanitar, se arată în comunicatul MAE.

Conform informaţiilor publice, până la acest moment, au depus declaraţii de intervenţie în aceste proceduri Lituania, Letonia, Noua Zeelandă, Regatul Unit, Germania, SUA, Suedia. De asemenea, UE a transmis informaţii utile judecăţii cauzei în baza dispoziţiilor legale.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Forţele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din aşa-numita "flotă fantomă" pe care Rusia o foloseşte pentru a eluda sancţiunile internaţionale,......
Fondul de câştiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Fondul de câştiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Verii şi suplimentează, cu această ocazie, fondul ...
Succes peste așteptări la licitațiile de rezervare a capacității pentru Coridorul Vertical de gaze, în care este implicată și România
Succes peste așteptări la licitațiile de rezervare a capacității pentru Coridorul Vertical de gaze, în care este implicată ...
Rezervările din această săptămână în cadrul licitațiilor de capacitate pentru Coridorul Vertical de gaze  au depășit ...
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse ...