România a propus la Bruxelles înfiinţarea unei Agenţii Europene Rutiere, care să fie găzduită de ţara noastră

România a propus autorităţilor de la Bruxelles înfiinţarea unei Agenţii Europene Rutiere, care să fie găzduită de ţara noastră, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, în cadrul unei conferinţe organizate de către Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Economica.net - vin, 27 mai 2016, 12:40
România a propus la Bruxelles înfiinţarea unei Agenţii Europene Rutiere, care să fie găzduită de ţara noastră

El a arătat că România, deşi şi-a achitat încă de acum trei ani din punct de vedere tehnic toate obligaţiile, nu a fost primită în Schengen.

‘Acest lucru înseamnă acum pierderi şi cheltuieli suplimentare pentru Europa, pentru că România are antrenamentul şi tradiţia de a apăra intrarea în Europa. Am fost atâta timp o poartă închisă în faţa invaziilor din sud sau din altă direcţie şi am fi putut, dacă am fi fost acum în Schengen, să ne exercităm acelaşi rol. Investim milioane, câteodată miliarde pentru a asigura interoperabilitatea şi accesul transfrontalier, dar pe de altă parte, printr-o măsură birocratică, punem transportatorii să stea ore în şir la graniţă la coadă, după ce am investit acele miliarde. Este o politică anormală şi multe dintre probleme s-ar fi rezolvat dacă România ar fi fost acum membru Schengen’, a subliniat Costescu.

Ministrul a mai spus că a cerut tuturor reprezentanţilor României care participă la întâlniri la nivel european să devină jucători activi, pentru a susţine punctul de vedere al României şi pentru a promova interesul ţării în comunitatea europeană.

‘Poziţia României este că aceste lucruri trebuie reglementate printr-o Agenţie Europeană Rutieră, care va putea să asigure echilibrul între ţările care în acest moment au o orientare protecţionistă faţă de piaţă şi celelalte ţări, printre care se află şi România, care sunt ţări emergente, care vin puternic din urmă şi care creează probleme pe piaţa celorlalte. Nu este bine ca fiecare stat să aibă propriile măsuri, să începem un război. Trebuie să existe această Agenţiei Europeană Rutieră după modelul celor din sectorul feroviar şi al aviaţiei. Este timpul să existe o strategie şi în sectorul rutier’, a adăugat ministrul.

Costescu a arătat că România şi-a exprimat disponibilitatea de a găzdui această Agenţie Europeană Rutieră.

‘Ar fi pentru noi o premieră. Suntem unul dintre statele mari nou-intrate în UE care nu are o agenţie europeană, iar acest lucru ar fi o mare realizare şi pentru România prin faptul că toţi aceşti specialişti din zona rutieră ar putea să vină să interacţioneze şi cu specialiştii noştri şi împreună să dăm Europei o legislaţie şi o implementare coerentă, pentru că acesta lipseşte acum’, a completat el.

Ministrul Transporturilor a mai spus că luna viitoare Guvernul va aproba şi o lege privind siguranţa rutieră, având în vedere faptul că România se află pe ultimul loc în UE la acest capitol.

‘Mi-am început prima zi de ministru citind un e-mail de la comisarul european care ne anunţa că suntem pe ultimul loc în ceea ce priveşte strategia de siguranţă rutieră. Aceasta se întâmpla în noiembrie. Nu era normal ca o ţară de nivelul României să nu aibă acest lucru. Această lege a fost finalizată şi în luna iunie va fi aprobată de Guvern şi vom putea trece la pasul doi, concret, adică la măsuri de implementare a siguranţei rutiere’, a adăugat Costescu.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...