România, al nouălea producător de bere din UE

Anul trecut o cantitate de peste 41 de miliarde de litri de bere conţinând alcool a fost produsă în Uniunea Europeană, cu 2,5 miliarde de litri mai mult decât în 2016, la care se adaugă aproape 900 milioane de litri de bere fără alcool sau cu un conţinut de alcool mai mic de 0,5%, iar România s-a situat pe locul nouă în topul celor mai importanţi producători de bere din UE, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Economica.net - vin, 03 aug. 2018, 10:26
România, al nouălea producător de bere din UE

Cu o producţie de 8,14 miliarde litri (20% din producţia totală a UE), Germania a fost principalul producător în 2017, când una din cinci beri conţinând alcool produsă în UE a venit din Germania. Urmează în ordine, Marea Britanie (5,60 miliarde litri), Polonia (3,96 miliarde litri), Olanda (3,90 miliarde litri), Spania (3,62 miliarde litri), Belgia (2,44 miliarde litri), Franţa (2,03 miliarde litri), Cehia (1,84 miliarde litri), România (1,76 miliarde litri) şi Italia (1,17 miliarde litri).

Comparativ cu 2016, Olanda (48%) a înregistrat cea mai mare creştere a producţiei de bere care conţine alcool, urmată de Marea Britanie (14%) şi Portugalia (11%). În schimb, producţia de bere a scăzut în Grecia (minus 9%), Slovacia (minus 5%), Bulgaria şi Lituania (ambele cu minus 4%). România a produs anul trecut 1,760 miliarde litri de bere, în uşoară scădere faţă de 2016, când a produs 1,763 miliarde litri.

SUA au fost principala destinaţie pentru exporturile de bere ale statelor UE către ţările din afara blocului comunitar (1,1 miliarde litri de bere conţinând alcool fiind exportaţi în 2017, sau 31% din exporturile totale extracomunitare de bere), urmate de China (520 milioane litri), Canada (210 milioane litri ), Coreea de Sud (175 milioane litri), Rusia (138 milioane litri), Elveţia (111 milioane litri), Australia (100 milioane litri) şi Taiwan (95 milioane litri).

Când vine vorba de importurile de bere în UE, preferată este berea din Mexic cu 211 milioane litri sau 52% din toate importurile de bere din afara UE înregistrate în 2017, urmată de berea din Serbia (48 milioane litri), SUA (39 milioane litri), Belarus (23 milioane litri), China (16 milioane litri), Ucraina (11 milioane litri), Rusia (zece milioane litri) şi Thailanda (nouă milioane litri).

Datele Eurostat au fost publicate cu ocazia Zilei internaţionale a berii, care este celebrată de iubitorii acestei băuturi în fiecare an, în prima zi de vineri a lunii august. În acest an, ziua este marcată la data de 3 august. A fost celebrată pentru prima dată în anul 2008.

Berea ocupă a treia poziţie în topul mondial al băuturilor, doar apa şi ceaiul fiind consumate în cantităţi mai mari.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...