România ar putea construi un pod peste Dunăre către Ucraina

Guvernul României și Guvernul Ucrainei au semnat un memorandum la Kiev ce prevede inclusiv construirea unui nou pod peste Dunăre la Isaccea - Orlivka, a transmis joi secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Astfel, va fi deschisă calea unui coridor de transport european care va face legătura între Odessa și Portul Constanța, potrivit oficialului român din Transporturi.
Anemona Andone - J, 19 oct. 2023, 20:43
România ar putea construi un pod peste Dunăre către Ucraina

Scrioșteanu a anunțat că a participat la prima ședință comună dintre Guvernul României și Guvernul Ucrainei, unde a fost împuternicit de către ministrul Sorin Grindeanu să reprezinte Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Scopul memorandumului semnat la Kiev constă în asigurarea unui tranzit facil și sigur al mărfurilor ucrainene, în dezvoltarea infrastructurii de transport, dar și pentru a crea o platformă eficientă pentru schimbul de experiență și bune practici în proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport din România și Ucraina, a explicat Scrioșteanu.

Potrivit lui, România si Ucraina vor beneficia de o finanțare europeană de 1,2 miliarde euro pentru investiții în punctele de trecere a frontierei de la granița comuna prin modernizarea a 6 puncte de trecere a frontierei și amenajarea a altor 8 puncte noi;

„Aceste investiții vor contribui la creșterea și eficientizarea fluxurilor de mărfuri la trecerea frontierei între România și Ucraina, iar această strategie pune bazele creșterii conectivității, competitivității, dar și a rezilienței României și Ucrainei”, a continuat secretarul de stat.

El a subliniat ce este prima strategie pentru punctele de trecere a frontierei elaborată între un stat membru al Uniunii Europene și Ucraina și a fost realizată pe durata a mai multor luni în cadru trilateral România – Comisia Europeană – Ucraina.

De asemenea, a mai fost semnat un acord privind construcția podului rutier de frontieră peste râul Tisa. Prin acest document, este prevăzută construcția podului rutier peste râul Tisa, la granița de stat română și ucraineană, în zona localităților Sighetu Marmației (RO) și Bila Tservka (UA). Acordul prevede atât construcția infrastructurii noului pod, cât și elementele tehnice ale punctului vamal cu Ucraina, în conformitate cu standardele europene actuale.

„Scopul acestui pod constă în crearea unei căi de transport moderne, contribuind la fluidizarea traficului, creșterea siguranței, micșorarea timpilor de parcurs. Prin finalizarea acestui proiect, Sighetul și Maramureșul vor avea o oportunitate de dezvoltare, prin creșterea capacității de trafic și a accesibilității cu zonele din vecinătate”, a mai spus secretarul de stat.

El a precizat că este primul proiect realizat în parteneriat între Consiliul Județean Maramureș și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
Regionalizare-reorganizare administrativ teritorială | Comasarea comunelor până la un prag minim de 3.000 de locuitori este insuficientă; e nevoie de integrarea micilor oraşe în zone metropolitane – Gabriel Biriş
Regionalizare-reorganizare administrativ teritorială | Comasarea comunelor până la un prag minim de 3.000 de locuitori ...
Reducerea numărului de unităţi administrativ-teritoriale prin comasarea comunelor până la un prag minim de 3.000 de locuitori este insuficientă, fiind necesară o reformă care să urmărească......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cod roșu în primul tunel, după un „accident” cu microbuz de pasageri
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cod roșu în primul tunel, după un „accident” cu microbuz de pasageri
Exercițiu complex de intervenție în situații de urgență, astăzi, în tunelul Momaia de pe Secțiunea 4 (Tigveni – ...
IRI Travel a vândut vacanțe de un milion de de euro de Black Friday. Ofertele continuă până la finalul lunii
IRI Travel a vândut vacanțe de un milion de de euro de Black Friday. Ofertele continuă până la finalul lunii
Agenția de turism IRI Travel spune că a înregistrat vânzări de un milion de euro pentru ofertele de Black Friday, campanie ...
O nouă fabrică se construiește în România: Siemens își extinde amprenta la Sibiu
O nouă fabrică se construiește în România: Siemens își extinde amprenta la Sibiu
WDP, dezvoltator de spații logistice și industriale, a început construcția unei noi fabrici Siemens în cadrul WDP Park ...