România ar putea să atragă încă 464 milioane euro din bugetul UE 2007-2013 prin 40 de proiecte retrospective

Autorităţile de management ale programelor pe fonduri europene din România au aprobat 40 de proiecte restrospective, derulate în perioada 2007-2013, dar care nu erau iniţial programate să primească bani europeni, pentru care speră să atragă 464 milioane euro de la Comisia Europeană, potrivit unui comunicat publicat, marţi, de Ministerul Fondurilor Europene, citat de News.ro.
Economica.net - mar, 22 mart. 2016, 16:17
România ar putea să atragă încă 464 milioane euro din bugetul UE 2007-2013 prin 40 de proiecte retrospective

Proiectele retrospective sunt investiţii finalizate sau în stadiu avansat de implementare, finanţate de la bugetul de stat sau din împrumuturi încheiate cu instituţii financiare internaţionale, pentru care România poate solicita rambursarea cheltuielilor, cu condiţia să îndeplinească condiţiile de eligibilitate aplicabile programelor operaţionale 2007-2013.

Autorităţile de Management ale POS Mediu, POS Transport, POSCCE si POSDRU au analizat până în prezent 1.561 proiecte restrospective din fonduri europene, în valoare totală de 1,2 miliarde euro.

Din total, au fost aprobate până acum 40 de către autorităţile de management, cu o valoare totală de 541 milioane euro, din care contribuţia Uniunii Europene este de de 464 milioane euro. Pentru acestea, a fost deja solicitată suma de 85 milioane euro.

Pe lângă proiectele aprobate, alte 33 proiecte sunt în evaluare, cu o valoare totală de 630 milioane euro, din care contribuţia UE ar fi de 520 milioane euro.

„Rata generală de absorbtie a fondurilor europene ar putea creşte cu 5 puncte procentuale, dacă se vor aproba toate proiectele retrospective care sunt în prezent în evaluare la nivelul Autorităţilor de Management şi vor fi solicitate la rambursare sumele aferente proiectelor aprobate”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.

În decembrie 2015, rata de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la 74,3%, potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Fondurilor Europene.

Totuşi, valoarea care poate f atrasă de România prin proiecte retrospective este limitată de faptuă că majoritatea contractelor analiate nu au fost acordate în conformuitate cu cerinţele europene.

„Până în prezent, mai puţin de unul din zece proiecte analizate au corespuns acestor cerinţe. Numărul acestora este atât de mic deoarece pentru marea majoritate au fost descoperite o serie de probleme ce ţin de nerespectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice în cadrul procedurilor derulate prin aceste proiecte, de lipsa autorizaţiilor de construcţie sau a acordurilor de mediu”, se arată în comunicat.

Promovarea proiectelor retrospective este una dintre măsurile identificate de autorităţile române şi agreate cu Comisia Europeană pentru creşterea ratei de absorbţie şi evitarea pierderii fondurilor UE alocate în perioada 2007-2013.

Autorităţile de management au căutat, pentru a selecta şi finanţa, proiecte retrospective care respectă prevederile regulamentelor europene si se încadrează în obiectivele programelor operationale 2007-2013.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...