România are al doilea cel mai mare decalaj al veniturilor dintre săraci şi bogaţi, din 7 ţări UE

În România se înregistrează al doilea cel mai mare decalaj al veniturilor dintre cei mai bogaţi 20% dintre oameni şi cei mai săraci 20% dintre locuitori, din şapte ţări membre ale Uniunii Europene, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, citat de Agerpres
Economica.net - mie, 23 sept. 2020, 09:26
România are al doilea cel mai mare decalaj al veniturilor dintre săraci şi bogaţi, din 7 ţări UE

În România, raportul veniturilor între cei mai bogaţi 20% dintre oameni şi cei mai săraci 20% este în anul curent de 7,1, conform analizei citate, care a utilizat informaţii statistice din baza de date Eurostat.

Documentul evaluează diferenţele ratelor de inegalitate a veniturilor din România, Bulgaria, Suedia, Germania, Polonia, Spania şi Grecia.

Între cele şapte ţări analizate, Bulgaria este ţara cu cea mai mare rată a inegalităţii veniturilor dintre cei mai bogaţi 20% dintre locuitori şi cei mai săraci 20%, cu un indicator de 8,1.

Decalajul dintre săraci şi bogaţi în România a crescut faţă de anul trecut, când acesta se afla la o valoare de 7, însă a scăzut faţă de 2018, când rata inegalităţii veniturilor era la 7,2.

În regiunea extinsă în care se află România, Polonia înregistrează în acest an un decalaj al veniturilor între bogaţi şi săraci de 4,3, similar cu cel al Suediei şi mult mai mic decât cel de 7,1 înregistrat de România.

În Spania, stat aflat în vestul Europei, rata inegalităţii dintre veniturile săracilor şi bogaţilor este una ridicată în acest an, de 5,9, potrivit analizei realizate de Monitorul Social.

În ceea ce priveşte analiza separată între sexe, raportul dintre media celor mai mari 20% dintre venituri şi media celor mai mici 20% dintre venituri s-a menţinut aproximativ constantă în ultimii ani, conform documentului.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare privind formarea unui guvern că este "optimist" şi nu se......
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către ...
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit ...
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...