România are cea mai mică fiscalitate în turism din UE, afirmă ministrul de resort

România are cea mai mică fiscalitate în turism din Uniunea Europeană, TVA 5%, iar acest fapt a generat creşteri constante ale numărului de turişti în ţară, consideră ministrul de resort, Bogdan Trif.
Economica.net - D, 07 iul. 2019, 15:01
România are cea mai mică fiscalitate în turism din UE, afirmă ministrul de resort

„Avem cea mai mică fiscalitate din UE în turism. Cele mai mici taxe din UE. TVA 5%. Chiar discutam cu operatorii care spuneau că nu mai au ce să ne reproşeze acum pe acest segment. Sunt foarte mulţumiţi motiv pentru care se şi văd investiţiile şi o să se vadă de la an la an. (…) Anul trecut am avut cu 6,5% mai mulţi turişti în România decât în 2017. Anul acesta pe primul trimestru avem iar o creştere de 6%. Doar în luna mai, raportat la 2018, avem o creştere cu aproape 13% a numărului de turişti. Sunt creşteri constante iar acestea nu au venit totuşi picate din cer. Am avut măsuri în programul de guvernare pe care le-am implementat. Fiscalitatea a fost una dintre principalele măsuri. Trebuie să le laşi bani oamenilor să poată să investească”, a declarat ministrul Turismului la Digi24.

Bogdan Trif a arătat, în context, că bugetul din acest an al Ministerului Turismului este de şase ori mai mare faţă de anul trecut precizând, totodată, că este importantă promovarea locurilor unice pe care le are Româna, cum este Delta Dunării.

Astfel, ministrul a amintit un ordin de anul trecut potrivit căruia pensiunile agroturistice din Delta Dunării se pot realiza inclusiv pe o suprafaţă mai mică, de aproximativ 200 mp, arătând că era un inconvenient să se facă o agropensiune în Deltă pe 1000 mp.

„Era un inconvenient să facă o agropensiune în Delta Dunării pe 1000 mp. Nu se prea putea decât în foarte puţine locuri motiv pentru care foarte mulţi operatori erau văduviţi de astfel de oportunităţi. Acum, aceştia pot accesa fonduri europene şi fonduri naţionale astfel încât să-şi poată dezvolta aceste agropensiuni. Avem o strategie pe care vrem să o implementăm la nivel naţional şi care face referire inclusiv la Delta Dunării. Am promovat peste tot, pe la toate târgurile de turism şi la toate reuniunile, inclusiv în noul clip de promovare a României ca destinaţie turistică 365 de zile pe an, Delta a ocupat un rol important. Este prioritar să ne ocupăm de locurile unice pe care le avem, iar Delta este unul din aceste locuri. Nu întâmplător a fost integrată în Patrimoniul UNESCO”, a subliniat ministrul citat.

Totodată, acesta a afirmat că se încearcă promovarea României şi în plan extern arătând că este important să vină şi turişti din afara ţării, inclusiv în Delta Dunării.

„Trebuie să fim însă foarte atenţi pentru că trebuie să dezvoltăm în Delta Dunării un turism durabil, să nu afectăm acest ecosistem pentru ca şi generaţiile viitoare să se poată bucura de el aşa cum este acum. Vom promova Delta Dunării prin toate mijloacele pe care le are Ministerul Turismului iar rezultatele se văd. Avem deja o creştere destul de mare faţă de anul trecut. Operatorii îmi spuneau că sunt cu 50% mai mulţi turişti faţă de anul trecut. Pensiunile din Deltă în sezon sunt pline”, a mai spus Trif.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Salvarea TAROM din picaj. Ce datorii are compania şi ce pierderi se anunţă pentru 2026 şi cum poate fi salvată pe ultima sută de metri fără a fi vândută pe bucăţi – Anunţ de la Guvern
Salvarea TAROM din picaj. Ce datorii are compania şi ce pierderi se anunţă pentru 2026 şi cum poate fi salvată pe ultima ...
TAROM - Compania aeriană TAROM are datorii financiare de aproximativ 930 de milioane de lei, capitaluri proprii negative de 105 milioane de lei şi estimează pentru 2025 pierderi de 186 de milioane......
FOTO Reabilitarea unor linii de tramvai din nordul Capitalei, aproape de finalizare. Anunțul constructorului
FOTO Reabilitarea unor linii de tramvai din nordul Capitalei, aproape de finalizare. Anunțul constructorului
Lotul 11 de tramvai din București a ajuns la un stadiu fizic de 96% și intră în linie dreaptă spre recepția la finalizarea ...
Record – Febra titlurilor de stat. Emisiunile de obligaţiuni guvernamentale au atins un nivel record, pe fondul creşterii cheltuielilor publice
Record – Febra titlurilor de stat. Emisiunile de obligaţiuni guvernamentale au atins un nivel record, pe fondul creşterii ...
Guvernele se împrumută într-un ritm record de pe pieţele de obligaţiuni sindicalizate, pe măsură ce cheltuielile publice ...
RABLA 2026. Ce se schimbă în ediţia din acest an a programului, ce valoare au voucherele, ce maşini pot cumpăra românii şi ce trebuie să faci – Ghid de finanţare
RABLA 2026. Ce se schimbă în ediţia din acest an a programului, ce valoare au voucherele, ce maşini pot cumpăra românii ...
RABLA 2026 - Ghidul de finanțare pentru programul Rabla Auto a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului ...