România are printre cele mai accesibile credite ipotecare din Uniunea Europeană – raport

România are printre cele mai accesibile credite ipotecare din Uniunea Europeană, luând în considerare salariile medii la nivel naţional şi costurile cumpărării unui apartament cu două camere printr-un credit ipotecar pe 25 de ani, relevă un raport realizat de SVN România Credit & Financial Solutions.
AGERPRES - mar, 16 ian. 2024, 10:41
România are printre cele mai accesibile credite ipotecare din Uniunea Europeană - raport

Astfel, rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Bucureşti deţinea la finalul anului trecut un procent de circa 43% din salariul mediu net pe economie la nivel naţional, România având cea mai bună valoare a acestui indicator la nivel regional şi printre cele mai bune valori la nivelul Uniunii Europene.

În analiza SVN România, a fost luată în calcul cumpărarea unui apartament cu două camere mass market, cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi, finalizat de cel puţin 30 de ani şi amplasat în afara zonelor centrale şi semi-centrale ale capitalelor din Uniunea Europeană. De asemenea, a fost luat în calcul un credit ipotecar pe 25 de ani, cu un avans de 15% şi cu o dobândă fixă în primii cinci ani, fără a include costurile asociate, precum comisioanele, taxele notariale sau asigurările. Pentru stabilirea dobânzii au fost luate în calcul creditele ipotecare cu dobândă fixă de primele trei bănci din fiecare stat analizat.

Dacă indicatorul SVN are o valoare de 43% în cazul Bucureştiului, rata pentru cumpărarea aceluiaşi tip de apartament în Budapesta ajunge la 80% din salariul mediu din Ungaria, rata pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Varşovia deţine un procent de 83% din salariul mediu din Polonia, iar cea mai puţin accesibilă capitală din Europa Centrală şi de Est este Praga, unde rata medie depăşeşte salariul mediu net pe economie din Cehia, indicatorul având un procent de 115%.

„Nivelul dobânzii nu este singurul indicator relevant pe piaţa bancară: chiar dacă România are dobânzi mai ridicate comparativ cu statele din vestul Europei, costurile totale ale unui credit sunt semnificativ mai ridicate în celelalte state membre UE, în special din cauza preţurilor imobilelor dar şi din pricina costurilor asociate unei tranzacţii (comisioane, taxe şi asigurări), care se pot ridica şi la zeci de mii de euro. 2024 a început cu premise mult mai pozitive pentru piaţa ipotecară locală şi estimăm că dobânzile vor continua să scadă, următoarele luni urmând să aducă şi prima dobândă fixă sub 5,5% pe an”, a comentat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN România Credit & Financial Solutions.

Valori mai reduse ale indicelui rată/salariu sunt întâlnite în Berlin, unde rata medie deţine un procent de 44% din salariul mediu la nivel naţional, în Roma, unde rata medie deţine un procent de aproape 46% din salariul mediu din Italia, şi în Madrid, unde rata medie deţine un procent de 52,5% din salariul mediu la nivel naţional. Cele mai puţin accesibile capitale din vestul Europei sunt Londra şi Paris, în ambele rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere având o valoare ce depăşeşte 80% din venitul mediu la nivel naţional.

Procentul de 43% pe care o rată medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Bucureşti îl deţine din salariul mediu al unui român este înregistrat într-un context în care peste 60% dintre casele şi apartamentele vândute în România în 2023 au fost cumpărare exclusiv din resurse proprii, fără a se apela la un credit bancar, potrivit calculelor SVN pe baza datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a datelor Băncii Naţionale.

Tranzacţiile cash continuă să deţină procentul majoritar din totalul achiziţiilor de locuinţe într-un context în care indicele SVN de accesibilitate al cumpărării unei noi locuinţe, calculat ca raport dintre preţuri şi salarii, a ajuns la cea mai bună valoare din istoria modernă a pieţei locale, ţinând cont că salariul mediu a crescut în ultimul an cu 15,1%, în timp ce preţurile s-au majorat, în medie, cu doar câteva procente.

Astfel, în noiembrie erau necesare sub 83 de salarii medii (sau 6,9 ani) pentru a cumpăra un apartament cu două camere în Bucureşti, faţă de 96 de salarii medii (sau 8 ani) la începutul lui 2023 sau 101 salarii (8,4 ani) în ianuarie 2022. Vârful a fost înregistrat în 2008, cu un nivel de 393 de salarii medii sau o perioadă de 32,8 ani.

Cele mai recente date BNR arată că în primele 11 luni din 2023 au fost acordate la nivel naţional credite ipotecare noi în valoare de 5,7 miliarde de euro, în creştere cu circa 27% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, aceste volume incluzând însă şi refinanţările.

SVN Romania Credit & Financial Solutions a intermediat în 2023 acordarea unui volum de credite ipotecare care s-a ridicat la aproximativ 80 de milioane de euro. SVN România este una dintre cele mai mari companii de consultanţă imobiliară active în România şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial. SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanţi imobiliari şi personal administrativ.

Te-ar mai putea interesa și
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub controlul gigantului energetic rus de stat Gazprom, a anunţat şeful......
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că dacă statul român ar fi avut o aeronavă proprie, acum nu ar mai fi ...
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Aproape jumătate (49,6%) din tot traficul de internet de anul trecut a fost generat de roboți, cu 2% mai mult față de ...