România cere Rusiei să oprească operaţiunile militare

România cere Federaţiei Ruse sistarea oricărei operaţiuni militare care vizează Ucraina, a declarat Preşedintele Traian Băsescu.
Economica.net - D, 02 mart. 2014, 16:56
România cere Rusiei să oprească operaţiunile militare

‘România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, fără acordul acesteia şi în afara acordurilor bilaterale şi a notificărilor ulterioare deja existente este o agresiune la adresa Ucrainei. În momentul de faţă, noi considerăm că Ucraina este agresată de forţele militare ale Federaţiei Ruse. România consideră că statele semnatare ale Memorandumului de la Budapesta din 1994 au obligaţia să declanşeze imediat un proces de negociere care să ducă la restabilirea legalităţii internaţionale, inclusiv prin încetarea oricărei acţiuni a Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei. Acest acord între SUA, Marea Britanie şi Federaţia Rusă reprezintă în viziunea noastră, alături de legislaţia internaţională în materie, garanţia pentru independenţa şi suveranitatea Ucrainei’, a afirmat Băsescu, duminică, la Palatul Cotroceni.

În context, Băsescu cere Rusiei sistarea oricărei operaţiuni militare ce vizează Ucraina.

‘România cere Federaţiei Ruse sistarea oricărei operaţiuni militare care vizează Ucraina şi revenirea în limitele Acordului de la Kiev şi de la Harkov, semnate între Ucraina şi Federaţia Rusa în anul 1997 şi 2010. Sunt acordurile care vizează staţionarea Flotei Ruse la Sevastopol’, a adăugat Băsescu.

El a precizat că România susţine fără rezerve integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei

Te-ar mai putea interesa și
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
Ministerul Finanţelor prelungeşte reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de......
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România.
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...