România de Poveste: Praful ucigaş de la Moldova Nouă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Locuitorii din Moldova Nouă trăiesc zilnic într- un deşert de steril. Generoşi, românii împart praful alb cu sârbii. Statul se spală pe măini, lichidatorul fabricii vinovat de producerea prafului tace, hoţii fură conductele, iar sârbii ne cheamă în instanţă la Bruxelles.

A fost odată ca niciodată o intreprindere în care lucrau 5000 de oameni şi unde se scotea 40 la sută din producţia de cupru a României. De tot ce a fost s-a ales praful şi pulberea!

Astăzi, tovarăşii nu mai sunt fruntaşi în depăşirea producţiei, iar tot ce a rămas în urma sunt 180 de hectare acoperite cu pulbere din deşeuri miniere. Pulberi toxice care de fiecare dată când bate vântul ajung în casele şi curţile oamenilor. Aceste prafuri nu terorizează doar pe locuitorii din Moldova Nouă ci şi pe vecinii noştri din Serbia.

Odată cu închiderea minelor de cupru, în anul 2006, la Moldova Nouă s-a dezlănţuit infernul. Sterilul care astăzi pune în pericol vieţile a mii de locuitori de pe malul Dunării s-a uscat în timp şi zace în bătaia vâtului. Ar putea fi udat pentru a se evita poluarea. Dar nu sunt fonduri, spun autorităţile. Şi chiar dacă ar fi, nu mai sunt conductele prin care să se scurgă apa.

Statul român, murdar pe obraz de praf alb, care ar putea fi poleit cu aur, adoptă politica struţului. Mai ales că nisipul îl ajuta foarte tare. Dacă Moldominul a fost al statului, el nu va fi niciodată al urmaşilor lui, ci al lichidatorului. Deci prinde lichidatorul şi scoate-i ochii.

Obligaţiile statului român, se termină, aşadar odată cu un iazul de decantare. Bolnavii din Moldova Nouă nu sunt ai statului. Iar praful care i-a îmbolnăvit a fost adus de vânt. Vântul de la miazănoapte, care vine de la lichidator. Aţa a încălacat pe o şea, statul român şi dus de praf a semănat în jurul lui…pulbere. Măcar de ar fi de aur.