România digitală: un arsenal de gadget-uri şi dispozitive smart pentru locuinţă se bat pentru banii românilor. INFOGRAFIC

Smartphone-ul e banal. Jumătate dintre români au deja un telefon deştept; tot cam atâţia folosesc internetul. Mai este loc de creştere în România pentru smartphone-uri, însă atât companiile producătoare de electronice, cât şi retailerii caută deja noi segmente de creştere explozivă. Având la bază experienţa boom-ului smartphone-urilor şi reţelelor sociale şi accesul universal la internet, anumite ramificaţii s-au impus, în ultimii ani, ca principale direcţii ale inovării în ceea ce priveşte bunurile de larg consum - nu ne propunem să abordăm aplicaţiile medicale, inginereşti sau militare ale progresului tehnologic.
Economica.net - mie, 16 mart. 2016, 22:00
România digitală: un arsenal de gadget-uri şi dispozitive smart pentru locuinţă se bat pentru banii românilor. INFOGRAFIC

Astfel, avem gadget-urile „wearable” – ceasuri, brăţări şi alte accesorii conectate la smartphone sau direct la reţelele de date mobile şi la internet; avem „Internet of Things” – interconectarea centralizată, cu sisteme inteligente de management, a locuinţei şi a electrocasnicelor; automobilul-robot, dotat cu un ansamblu de computere, sisteme şi senzori care văd şi simt mediul înconjurător, ajută şoferul sau chiar îl înlocuiesc, oferind în schimb pasagerilor divertisment şi acces la internet pe parcursul călătoriei; roboţii de transport personal cu propulsie electrică; şi, în final, sistemele de entertainment precum „ochelarii” de realitate virtuală (VR).

Pe măsură ce trec din faza de concept în etapa de produse de larg consum, toate aceste tehnologii ajung şi în România, iar disponibilitatea lor depinde în principal de cerere. Există, desigur, şi excepţii: produse care îşi fac mai greu drum spre ţările cu un nivel de trai mai modest, de obicei din raţiuni legate de raportul dintre cost şi randamentul investiţiei, sau de disponibilitatea limitată, ca volum, a unui anumit produs, care determină compania respectivă să se concentreze pe saturarea pieţelor dezvoltate, unde are şanse mai mari să-şi vândă marfa. Spre exemplu, românii nu pot cumpăra produse hardware din magazinul Google Store, precum smartphone-urile şi tabletele Nexus, deoarece compania americană nu şi-a extins încă distribuţia pe meleagurile noastre. Consumatorul român nu poate comanda laptopuri configurate personalizat pe site-urile companiilor producătoare. Şi aşa mai departe.

Smartphone-ul este deja omniprezent. Companiile fac eforturi pentru promovarea accesoriilor complementare. În prim plan, ceasurile inteligente (smartwatch) şi brăţările de fitness, care au avantajul de a fi cele mai accesibile produse, ca preţ şi complexitate, din noul val de gadget-uri. eMAG, cel mai mare retailer online din ţară, estimează că românii au cumpărat, anul trecut, peste 35.000 de smartwatch-uri şi brăţări de fitness, iar anul acesta piaţa va creşte de peste două ori, la 75.000 de unităţi. Ceasurile inteligente reprezintă trei sferturi din volum.

„Diversificarea gamei de produse și prețurile accesibile pentru publicul general sunt câteva dintre motivele care au dus la avansul accelerat al pieței de wearables la nivel local. Estimăm că, în viitorul apropiat, Apple va lansa oficial pe piața din România Apple Watch, iar acest lucru va duce cu siguranță la o creștere a vânzărilor pe întreaga categorie. Preconizăm că, în maxim 3 ani, piața locală va atinge pragul de aproximativ 200.000 unități vândute”, spune Stejara Pircan, director comercial în cadrul eMAG, într-un comunicat transmis miercuri de companie.

În 2015, eMAG a vândut peste 14.000 de ceasuri inteligente şi brăţări de fitness, în valoare de 7,5 milioane de lei (peste 1,5 milioane de euro), faţă de mai puţin de 3.500 în anul anterior. Gadget-urile wearable arată ca o piaţă aflată la început de drum, asemenea smartphone-urilor în 2007-2008. În condiţii propice, cifrele se pot transforma foarte rapid, în doar câţiva ani, din mii în zeci sau sute de mii de unităţi vândute anual. Câteva cuvinte şi despre potenţial: smartphone-ul s-a impus rapid ca necesitate, în special pentru consumatorul urban; e greu de spus dacă ceasul inteligent va reuşi să imite această performanţă, în timp ce brăţara de fitness a primit deja aprecieri pozitive de la pasionaţi, dar rămâne un produs de nişă. eMAG anticipează că îşi va dubla în 2016 vânzările de smartwatch-uri şi brăţări de fitness.

Marea majoritate a consumatorilor de smartwatch şi brăţări de fitness sunt bărbaţi tineri (25-44 de ani), dar compania anticipează că, în perioada următoare, datorită diversificării modelelor şi culorilor, ponderea publicului feminim va creşte semnificativ. Valorea medie a achiziţiei pe acest segment a fost, anul trecut, de 550 de lei, precizează compania. Cele mai intense perioade din an sunt Black Friday şi lunile decembrie, februarie şi martie.

Deloc de neglijat în raţionamentul evoluţiei naturale a pieţei produselor de consum bazate pe conceptul Internet of Things este segmentul smart home: termostate, senzori de fum, sisteme de siguranţă sau de iluminat interconectate pe WiFi şi controlate de utilizator prin aplicaţii pe smartphone sau smart TV. Televizorul conectat la internet a rămas o prezenţă constantă în preferinţele românilor, însă eMAG remarcă o creştere a interesului clienţilor pentru dispozitive smart cu funcţii de siguranţă şi de control de la distanţă a dispozitivelor inteligente din locuinţă. Se remarcă alarmele şi accesoriile conexe, camerele de supraveghere şi diverşi senzori, precum senzori de mişcare, yale electromagnetice sau prize inteligente.

Cele mai aşteptate gadget-uri de nişă ale anului 2016 sunt ochelarii VR. Oculus, companie controlată de Facebook, a lansat deja cel mai exclusivist (a se citi cel mai scump) produs de acest gen, care are nevoie şi de un computer foarte performant, dotat cu o placă video pe măsură. Vine casca VR de la Sony, ceva mai ieftină şi destinată posesorilor de consolă PlayStation 4. HTC pregăteşte de asemenea ochelarii VR HTC Vive, de care ar putea depinde în bună măsură supravieţuirea companiei, un pionier al smartphone-ului care a devenit, în ultimii ani, un jucător de eşalon secund. Şi, nu în ultimul rând, ochelarii de realitate virtuală Samsung Gear VR, creaţi pentru a fi folosiţi împreună cu smartphone-urile de top ale companiei, şi care vor primi un spor semnificativ la capitolul vânzări datorită pachetelor promoţionale oferite de companie.

Cum ilustrează eMAG piaţa wearables şi smart home din România:

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...