România este între primele cinci ţări din UE din punctul de vedere al potenţialului de resurse minerale

România se află între primele cinci ţări din Uniunea Europeană din punctul de vedere al potenţialului resurselor minerale de care dispune, a declarat, joi, Grigore Pop, director general în Agenţia Naţională de Resurse Minerale, în cadrul Forumului Economic Minier.
Economica.net - J, 10 apr. 2014, 13:22
România este între primele cinci ţări din UE din punctul de vedere al potenţialului de resurse minerale

‘România se află în primele cinci ţări din Uniunea Europeană în privinţa potenţialului de resurse minerale, potrivit datelor pe care le au la dispoziţie autorităţile de profil din fiecare ţară. Din păcate, dacă vorbim de exploatare, suntem mai jos decât atât’, a spus Pop.

El a menţionat că România dispune de aproape tot spectrul de resurse minerale posibile, începând cu hidrocarburi, metale feroase şi neferoase, cărbune, materiale de construcţii, roci de tot felul, precum şi ape minerale.

Anterior, în cadrul aceleiaşi conferinţe, Sorin Găman, director general adjunct al Direcţiei Generale de Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei, a spus că minele închise în care încă există resurse bogate ar trebui redeschise, ceea ce va fi posibil după aprobarea noii legi a minelor.

‘Am închis 550 de mine în ultimii ani din cauza ineficienţelor economice şi tehnologiilor învechite, dar tehnologiile au avansat şi există mulţi investitori care vor să investească în acest domeniu. Noua lege a minelor va prevedea şi redeschiderea unor mine. Credem că noua lege trebuie aprobată de urgenţă, pentru că multe resurse ale României sunt în mine închise, halde de steril şi iazuri de decantare’, a subliniat Găman.

El a precizat că noua lege a minelor va ţine cont şi de interesele comunităţilor locale.

Potrivit acestuia, vor fi incluse în noul act normativ şi o serie de rezerve strategice, care vor avea un regim special.

Găman a mai spus că noua lege a mineritului ar putea fi aprobată spre finele acestui an, în a doua sesiune a Parlamentului.

La începutul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta declara că legea minelor este una absolut necesară.

‘În mod sigur este o lege necesară pentru că, dincolo de propagandă, se referă la foarte multe resurse naturale şi avem foarte multe situaţii de blocaj. Remin Baia Mare ar fi, să zic, prima care îmi vine în minte, dar sunt şi altele’, a spus Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Compania belgiană Speedwell a obținut autorizația de construcție pentru un proiectic logistic în Popești-Leordeni de peste 12.000 mp și a început lucrările de construcție
Compania belgiană Speedwell a obținut autorizația de construcție pentru un proiectic logistic în Popești-Leordeni de ...
Speedwell, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de pe piața locală, anunță obținerea autorizației de construcție pentru proiectul Spaceplus Popești-Leordeni, care intră astfel......
Ministerul Sănătății cere deblocarea a 7.621 de posturi vacante în unitățile sanitare publice
Ministerul Sănătății cere deblocarea a 7.621 de posturi vacante în unitățile sanitare publice
Ministerul Sănătăţii a elaborat şi a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi ...
Croații de la InterCapital își extind oferta de ETF-uri la Bursa de Valori din Budapesta și oferă astfel investitorilor maghiari expunere directă la indicele BET al Bursei din București
Croații de la InterCapital își extind oferta de ETF-uri la Bursa de Valori din Budapesta și oferă astfel investitorilor ...
InterCapital Securities, parte a InterCapital Group, cel mai mare broker și market maker din Croația și Slovenia și membru ...
Sectorul luxului sub presiunea factorilor geopolitici și a noilor obiceiuri de consum
Sectorul luxului sub presiunea factorilor geopolitici și a noilor obiceiuri de consum
Pentru industria luxului, anul 2026 se anunță a fi unul plin de provocări, pe fondul schimbării obiceiurilor de consum, ...