România în Schengen – Sunt motive politice în respingerea României şi a Bulgariei, spune vicepreşedintele CE pentru promovarea modului de viaţă european

''Puţinele îndoieli''' care rămân în privinţa intrării României şi Bulgariei în zona Schengen, din partea Austriei şi Regatului Ţărilor de Jos, sunt de ordin politic, a apreciat joi vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, transmite EFE.
AGERPRES - J, 08 dec. 2022, 12:57
România în Schengen - Sunt motive politice în respingerea României şi a Bulgariei, spune vicepreşedintele CE pentru promovarea modului de viaţă european

”Puţinele îndoieli care rămân sunt de ordin politic şi ele subminează două fapte foarte simple: suntem mai puternici, nu mai slabi, prin extinderea Schengen. Şi, în al doilea rând, extinderea Schengen înseamnă controale mai multe şi mai bune, nu mai puţine. Aşa că sper ca bunul simţ şi o minte deschisă să prevaleze şi să putem lua decizia, dacă nu astăzi, în următoarele câteva zile”, a declarat Schinas, la sosirea la reuniunea miniştrilor de interne ai UE care se desfăşoară joi la Bruxelles, scrie Agerpres.

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a anunţat joi dimineaţă că va vota împotriva aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen în reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), care se desfăşoară la Bruxelles, transmite AFP.

Karner a făcut acest anunţ înaintea reuniunii JAI.

El reafirmase miercuri, la postul public de radio austriac ORF, hotărârea Vienei de a se opune prin veto aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale anul acesta. Potrivit ministrului austriac, veto-ul ţării sale este ”un apel de urgenţă” către Comisia Europeană pentru a lua măsuri care să conducă la un control mai eficient al frontierelor externe ale Uniunii Europene în vederea frânării intrărilor ilegale ale migranţilor pe teritoriul blocului comunitar, în special pe ruta balcanică.

Germania şi Franţa susţin aderarea României, Croaţiei şi Bulgariei

Germania susţine aderarea Bulgariei, a Croaţiei şi a României la spaţiul Schengen, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul de interne german Nancy Faeser la sosirea la reuniunea Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne al UE, care se va pronunţa asupra extinderii spaţiului european de liberă circulaţie, informează Reuters.

”Nu pot înţelege poziţia Austriei în această privinţă. Ştiu că Austria are mari dezbateri interne pe această chestiune”, le-a declarat Faeser jurnaliştilor înaintea reuniunii cu omologii săi din Uniunea Europeană.

Ea a adăugat: ”Noi vom sprijini Croaţia, România şi Bulgaria, pe toate trei”.

La rândul său, ministrul de interne francez Gerald Darmanin s-a pronunţat în favoarea intrării în Schengen a Croaţiei, României şi Bulgariei.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major General al Ucrainei şi un nou comandant-şef al armatei
Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major General al Ucrainei şi un nou comandant-şef al armatei
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că general-maiorul Ihor Skibiuk îl va înlocui pe Andrii Hnatov în funcţia de şef al Statului Major General al Ucrainei, continuând astfel......
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-şi apere penalii
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-şi apere penalii
Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de lege privind integritatea, depus marţi la Camera Deputaţilor de PNL, care conţine ...
Rezidenţii din Dubai vor fi plătiţi pentru a-şi invita prietenii şi familia să viziteze emiratul
Rezidenţii din Dubai vor fi plătiţi pentru a-şi invita prietenii şi familia să viziteze emiratul
Emiratul Dubai va oferi reduceri şi beneficii de până la 700 euro rezidenţilor care îşi invită prietenii şi familia ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Ce progrese înregistrează turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Ce progrese înregistrează turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
Constructorul turc Makyol lucrează cu aproape 770 de muncitori pe tronsoanele 3 și 4 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș, ...