România nu este o ţară sursă pentru traficul de droguri, arată raportul Agenţiei Naţionale Antidrog

România nu este o ţară sursă pentru traficul de droguri, cele câteva culturi de canabis descoperite nefiind reprezentative pentru cantitatea estimată a fi produsă. Aşa se arată în Raportul Naţional privind Situaţia Drogurilor 2011, lansat marţi, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 13:40

Canabisul şi haşişul constituie cele mai traficate şi consumate droguri din România, întâlnite în marile centre universitare ale ţării (Bucureşti, Craiova, Constanţa, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara). Drogurile provin, în mare parte, din ţări precum Republica Moldova, Serbia, Spania şi Olanda.

Cocaina rămâne un drog al marilor oraşe, fără mari modificări faţă de anii trecuţi, când acest tip de drog era semnalat, la consum, îndeosebi în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Deva, Sibiu şi Braşov.

În privinţa traficului cu heroină, România rămâne doar un punct de tranzit. Aceasta, deşi se remarcă o intensificare a activităţilor desfăşurate de grupările criminale, prin recrutarea de cetăţeni români pentru transportul unor cantităţi semnificative.

Un concurent al drogurilor ilicite îl reprezintă plantele etnobotanice, atât în ceea ce priveşte disponibilitatea pe piaţă, cât şi preţurile acestora. Aceste substanţe provin în principal din China, existând însă şi importuri din Germania şi Marea Britanie. Ele sunt introduse în România îndeosebi prin intermediul societăţilor de curierat rapid. Distribuitorii le cumpără la un preţ relativ mic, de aproximativ 2 euro pentru gram şi le vând cu un preţ de până la 22 euro pentru un gram.

În privinţa disponiblitîţii drogurilor în penitenciarele din România, un studiu al Agenţiei Naţionale Antidrog şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor realizat în anul 2010 arată faptul că cel puţin unul din patru respondenţi pot obţine, într-un interval de o săptămână, substanţe psihoactive în închisori.

În 2010, pe piaţa ilicită din România drogurile se vindeau cu 45.000-90.000 euro kilogramul de cocaină, 12.000-20.000 euro kg de heroină, 4.000-7.000 euro kg de haşiş şi 2.000-5.000 euro kg de marijuana.

 

Te-ar mai putea interesa și
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol trece de 19 milioane de euro
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol ...
Acționarii ARO Palace au aprobat majorarea finanțării și investiției în transformarea hotelului Capitol din Brașov într-o unitate modernă Mercure....
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat din nou azi la jumătatea zilei prețul motorinei ...
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Dacă vrei să deschizi rapid un cont bancar online în România, BCR George, ING Home’Bank, Banca Transilvania prin BT ...
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr. Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității ...