România, pe ultimul loc în Europa în privinţa numărului de persoane care folosesc mobile banking

Peste un sfert dintre români nu intenţionează să folosească serviciile de mobile banking, în condiţiile în care cota de utilizare a mijloacelor bancare mobile se situează la 22%, astfel că România ocupă ultimul loc în Europa, reiese dintr-un studiu de specialitate, citat în raportul EY 'Decoding mobile financial services - Innovation and collaboration to drive growth'.
Economica.net - mie, 27 iul. 2016, 10:41
România, pe ultimul loc în Europa în privinţa numărului de persoane care folosesc mobile banking

Potrivit sursei citate, în ultimii ani, la nivel global, trendul de ‘digitizare’ a transformat preferinţele consumatorilor şi a contribuit la stabilirea unor aşteptări ridicate cu privire la livrarea serviciilor. Datorită uşurinţei de utilizare, pentru mulţi dintre aceştia platformele mobile devin principala opţiune atunci când vine vorba de interacţiunea cu furnizorii de servicii financiare. Generaţia ‘mobile first’ este cea care va apela la aceste platforme ca principală metodă de interacţiune.

În acest context, România ocupă ultimul loc în Europa în privinţa numărului de persoane care folosesc mijloacele bancare mobile, cu o cotă de 22%, conform unui studiu efectuat recent de Ipsos, la nivel european.

Cercetarea arată că mai bine de 25% dintre respondenţii români declară că nu intenţionează să folosească astfel de servicii în anul următor.

Prin comparaţie, la nivel european, aproximativ 47% dintre persoane folosesc servicii de mobile banking, în timp ce în SUA procentajul atinge 53%, notează EY.

Pe de altă parte, raportul EY ‘Decoding mobile financial services – Innovation and collaboration to drive growth’ relevă faptul că serviciile financiare desfăşurate prin intermediul platformelor mobile dispun de un potenţial imens de a creşte gradul de acoperire al serviciilor financiare şi uşurinţa de utilizare pentru clienţii din întreaga lume, în special pentru cei din ţările emergente.

‘Pentru instituţiile financiare, serviciile financiare desfăşurate prin intermediul platformelor mobile pot ajuta la deservirea unei pieţe vaste, care altfel ar fi de neatins din cauza costurilor mari ale infrastructurilor fizice. Pentru operatorii de telecomunicaţii, astfel de servicii acţionează ca flux suplimentar de venituri şi stimulează dezvoltarea de servicii cu vânzări încrucişate (…) categoria plăţi mobile a cunoscut cea mai înaltă rată de adopţie până acum, dar şi alte zone de servicii au început să prindă avânt. Serviciile financiare de creditare desfăşurate prin intermediul platformelor mobile au înregistrat o creştere majoră în ultimii ani pe fondul parteneriatelor strategice încheiate între instituţii financiare şi furnizori din zona de telecomunicaţii’, se arată în concluziile raportului.

La nivel global, în rândul indivizilor care încă nu dispun de acces la sistemul financiar, aproximativ 620 de milioane locuiesc în ţări care au introdus noi cadre legislative sau care încurajează entităţile nebancare să activeze în domeniul serviciilor financiare. Cele mai multe astfel de ţări înregistrează un decalaj considerabil în nivelurile de penetrare şi incluziune a platformelor mobile în sistemele financiare.

Analiza EY privind piaţa potenţială arată că aproximativ 434 milioane de astfel de persoane ‘nebancarizate’ vor putea fi deservite prin intermediul serviciilor financiare desfăşurate prin intermediul platformelor mobile în viitorul apropiat.

EY are 190.000 de angajaţi ce îşi desfăşoară activitatea în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014.

Începând cu data de 1 iulie 2013, Ernst&Young a devenit EY. A

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...