România, pe ultimul loc în UE la prezenţa firmelor pe internet. Ce pierdem şi cum câştigă alţii

Doar 45% dintre firmele din România au website, cel mai prost scor din UE, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Numai 23% dintre antreprenorii români folosesc reţelele sociale, singura ţară cu un rezultat mai slab fiind Polonia, unde însă două treimi din firme au, totuşi, website.

Cele două statistici nu arată mai bine nici atunci când sunt suprapuse: doar 19% din firmele din România au şi website, şi cel puţin un cont de social media.

Dacă vorbim despre alte forme de promovare pe internet, antreprenorii din România stau şi mai prost. Doar 4% din afaceri sunt promovate prin bloguri corporate sau microbloguri, 8% prin platforme de conţinut multimedia, respectiv 3% prin soluţii de tip Wiki.

La nivelul UE, 75% din firme au website şi aproape 40% dintre afaceri sunt promovate prin social media. Toate datele sunt reprezentative pentru anul 2015.

Astfel, aproximativ 39% din firmele din UE sunt prezente pe social media (reţele sociale, bloguri, platforme de content-sharing şi wiki), marea majoritate dintre acestea utilizând serviciile online pentru atât pentru a-şi face imagine, cât şi pentru a-şi promova produsele.

Antreprenorii din UE apelează la reţelele sociale pentru a afla părerea clienţilor despre produsele lor sau pentru a răspunde oricăror nemulţumiri sau nelămuriri. Mărimea firmei nu contează, reţelele sociale fiind utilizate practic în egală măsură de companii şi de mici afaceri.

Digitalizarea este tot mai prezentă în economie. Companiile renunţă în număr tot mai mare la site-urile statice şi anoste ale deceniului trecut în favoarea aplicaţiilor web care analizează interesele şi comportamentul utilizatorilor pentru a livra produse sau servicii relevante. Internetul greoi al anilor ’90 este pe cale de dispariţie: astăzi, promovarea online se face prin aplicaţii şi servicii interactive, prin încurajarea utilizatorilor să participe cu comentarii şi conţinut propriu, să discute şi să descopere informaţii fără condiţii, restricţii şi şabloane.

Se vede tot mai des influenţa micului consumator în decizii de la vârful marilor corporaţii, în special în cazul dezvoltatorilor de conţinut. Producătorii de seriale TV ţin cont de popularitatea unui personaj în rândul fanilor înainte de a-l „omorî”; producătorii de jocuri video răspund aproape imediat la nemulţumirile utilizatorilor.

Poate cele mai relevante exemple le putem descoperi în propriul buzunar: după ani de critici din partea consumatorilor, jurnaliştilor şi analiştilor, Samsung a trecut, odată cu Galaxy S 6, la un design metalic, renunţând la materialele plastice criticate des pentru că „arată ieftin”; în regim similar, Apple a cedat la insistenţele fanilor pentru iPhone-uri cu ecran mai mare, intrând inclusiv în spaţiul phablet. Apple şi Samsung sunt considerate două companii „noi”, ale noului mileniu, care au crescut odată cu social media şi a căror existenţă este strâns legată de dezvoltarea „generaţiei Facebook”.

Este însă o viziune limitată ca anvergură şi, poate, chiar o interpretare greşită. Ambele companii sunt mai degrabă pionieri în optimizarea lanţului de producţie, magicieni ai logisticii şi marketingului care au reuşit să cucerească lumea mai degrabă prin eficientizarea la sânge a procesului industrial decât prin dialogul cu fanii. Ca dovadă, le-a luat câţiva ani să nu mai opună rezistenţă faţă de mesajele insistente venite din partea consumatorilor: „nu mai folosiţi plastic”, „vrem ecrane mai mari”.

Rezultatele s-au văzut imediat. iPhone-ul cu ecran mai mare a adus cel mai profitabil trimestru şi cel mai bun an din istoria capitalismului american, iar telefonul Samsung din aluminiu şi sticlă a metamorfozat imaginea companiei într-un maestru al design-ului, ajutând totodată vânzările după o perioadă pe care o putem descrie cel mai bine drept lipsită de inspiraţie.