În centrul acestei rețele se află sucursala DACHSER Brașov, devenită motor de creștere pentru Europa Centrală și de Est, potrivit Andreei Vlădescu, Branch Manager European Logistics Brașov. Poziționarea strategică, rețeaua complexă de conexiuni și capacitatea operațională în plină expansiune transformă România într-un hub logistic regional, cu impact direct asupra performanței întregii rețele DACHSER.

România are un rol esențial în rețeaua europeană DACHSER, asigurând rute strategice de transport al mărfurilor către Bulgaria și Grecia. Tot de aici sunt transferate către Europa de Vest mărfuri provenite din Asia, care ajung în țară pe mare prin portul Constanța. Sucursala din Brașov este în această ecuație un adevărat motor de creștere pentru Europa Centrală și de Est. Poziționarea sa centrală permite conexiuni rapide cu Transilvania, Moldova și sudul țării, dar și cu piețele din Ungaria, Slovacia și Germania. Din Brașov operăm zilnic linii directe către Germania (Unterschleissheim), Slovacia (Lozorno – cu deschidere spre întreaga Europă) și Ungaria (Pilisvörösvár, prin Arad). Prin București asigurăm conexiuni regulate cu Grecia și Bulgaria, iar la nivel național avem rute zilnice către Arad pentru distribuția în Vestul țării, linie zilnică cu București pentru distribuția din Sud, Ploiești, precum și cu partenerii din Cluj, Bacău, Constanța și Craiova. Partenerul nostru din Bacău deservește agenția din Brașov și distribuie marfă în toată Moldova, consolidând acoperirea completă a țării. Această rețea integrată ne permite să oferim clienților acces rapid și sigur la întreaga Europă, dar și la piețe din afara continentului precum Turcia, Maroc și Tunisia. Cu afaceri de peste 21,4 milioane de euro și 103 angajați în 2024, DACHSER România este într-o dinamică de dezvoltare accelerată și joacă un rol cheie în rețeaua DACHSER.
DACHSER deține pe piața românească un set de avantaje competitive solide, construite pe o combinație de infrastructură proprie, rețea globală interconectată și standarde operaționale uniforme în toate cele peste 400 de locații din lume. Clienții noștri beneficiază de aceeași calitate și predictibilitate oriunde se află în rețea.
Printre atuuri se numără pachetul complet pe care îl putem oferi clienților și pe care îl putem oferi sub aceeași umbrelă, rețeaua globală DACHSER de grupaj la nivel de colete și paleți împreună cu serviciul de transporturi directe LTL și FTL, distribuție națională și internațională, serviciul de transport bunuri periculoase la nivel european, transporturi de tip pan european, propriile sisteme informatice DACHSER și același standard de calitate în fiecare agenție DACHSER la nivel global, Customer Service dedicat, oameni dedicați, cu expertiză locală solidă, precum și aceiași parteneri total integrați din punct de vedere IT .
Excelența în logistica aprovizionării înseamnă să oferi clienților transparență, eficiență și siguranță în fiecare etapă a lanțului de import. La DACHSER Brașov am deschis la începutul anului 2025 primul cont de Procurement Logistics din România pentru unul dintre marii noștri clienți din Sibiu, și acest pas a reprezentat un moment de referință pentru piața locală.
Prin această soluție, am integrat peste 50 de furnizori în platforma eLogistics, iar clientul are acum un „turn de control” unic, prin care monitorizează toate transporturile, reduce volumul de muncă intern și beneficiază de o trasabilitate completă a mărfurilor. Beneficiile sunt clare: transparență totală asupra fluxurilor de aprovizionare, costuri reduse prin procese standardizate și facturare centralizată, flexibilitate și siguranță în livrări, inclusiv pentru importurile din afara UE, implementare rapidă datorită procedurilor automatizate și platformei digitale.
În contextul în care importurile României au crescut cu 6,3% în februarie 2025, atingând un nivel de 10,77 miliarde euro, soluția Procurement Logistics devine tot mai relevantă. Piața românească, caracterizată printr-un deficit comercial de 2,87 miliarde euro, are nevoie de soluții inteligente care să optimizeze fluxurile de aprovizionare și să ofere companiilor un avantaj competitiv.
Excelența o demonstrăm prin indicatori de performanță bine definiți: punctualitatea livrărilor, respectarea timpilor de tranzit în rețeaua europeană, nivelul de discrepanțe menținut sub pragurile minime acceptate în industrie, gradul de satisfacție al clienților și eficiența operațională.
În ultimii ani, DACHSER România a implementat o serie de inovații în procesele logistice care au avut un impact direct și vizibil asupra clienților noștri.
În zona de planificare, am introdus sisteme digitale avansate care optimizează rutele zilnice și capacitatea de încărcare, reducând timpii de tranzit și crescând predictibilitatea livrărilor. Algoritmii de slotting permit o alocare dinamică a spațiului în depozit și o adaptare rapidă la cererea în schimbare.
Integrarea furnizorilor se face acum prin platforme EDI și API-uri dedicate, dar și prin soluția DACHSER Procurement Logistics, care conectează direct furnizorii la rețeaua noastră. Comenzile sunt plasate direct de furnizori, iar clientul beneficiază de transparență completă și reducerea volumului de muncă administrativ.
Vizibilitatea la intrare (Inbound Visibility) a fost extinsă prin platforma DACHSER eLogistics, aplicațiile de track & trace și notificările automate. Clienții pot verifica comenzile în orice moment al zilei, au acces în timp real la statusul mărfurilor, timpi de tranzit și documente digitalizate, la documentele de livrare și la fișele de date pentru mărfuri periculoase sau chiar la documentele vamale. Anul acesta a fost lansat Dachser Platform, simplifică ofertarea, rezervarea și urmărirea transporturilor, oferind clienților o experiență completa. S-au efectuat si inovații digitale pentru transportatori, de exemplu Driver App si Zekju, aplicații dedicate șoferilor pentru transporturile FTL/LTL, care digitalizează fluxul și oferă update-uri în timp real.
Instrumentele digitale au devenit fundamentul activității noastre și contribuie direct la creșterea performanței operaționale în România. Ele ne permit să lucrăm cu o acuratețe ridicată în planificare, să optimizăm spațiul și rutele, să anticipăm variațiile de volum și să oferim clienților o vizibilitate completă, esențială pentru un lanț de aprovizionare modern.
Prin soluții precum DACHSER eLogistics, platformele EDI și API-urile dedicate, integrăm datele furnizorilor și ale clienților într-un flux unitar, ceea ce ne oferă o precizie mult mai mare în previziuni și în planificarea transporturilor.
În zona de alocare a spațiului, folosim algoritmi de optimizare digitală care ne permit să utilizăm eficient capacitatea de încărcare, reducând costurile și timpii de tranzit. Acest lucru este esențial pentru fluxurile de intrare din Europa Centrală și de Est, dar și din Europa de Vest, unde volumele sunt mari și variabile.
Vizibilitatea end-to-end oferită de instrumentele digitale – de la momentul încărcării până la livrare – le permite clienților să își planifice mai bine stocurile și să reducă riscurile din lanțul de aprovizionare. Aplicația Transit Terminal Visualisation (TTV), implementată recent, oferă informații în timp real despre capacitatea de tranzit a depozitului și disponibilitatea mărfurilor pentru încărcare, optimizând procesele logistice și eficiența operațională. La Brașov, folosim si aplicația Smap-ONE pentru controlul încărcărilor și raportarea operațiunilor, ceea ce ne ajută să menținem un nivel ridicat de acuratețe și transparență
Unul dintre marile avantaje ale soluției DACHSER în sistem grupaj este eficiența costurilor. Mărfurile circulă între platformele DACHSER consolidate pe vehicule de mare capacitate – road-train-uri compuse din două containere, cu lungimea totală de 15,2 metri și o sarcină utilă de 22 tone. Datorită sistemului double deck, putem încărca până la 60 de paleți, în funcție de înălțimea acestora, ceea ce face ca tariful pe palet în rețeaua DACHSER să fie semnificativ mai competitiv.
Un alt beneficiu major este predictibilitatea timpului de tranzit. Containerele noastre sunt echipate cu tehnologie GPS–Telematics, ceea ce permite monitorizarea poziției exacte pe toată durata transportului.
La nivelul platformelor DACHSER, am înregistrat progrese importante prin digitalizare. Sistemul Digital Twin@ILO (Indoor Location) permite localizarea rapidă a paleților cu ajutorul unor dispozitive video de mare performanță și a codurilor QR plasate pe partea superioară. Această inovație reduce timpii de manipulare și de tranzit, crescând performanța operațională și fiabilitatea serviciului.
Produsul de grupaj DACHSER în România se diferențiază prin integrarea completă în rețeaua europeană și prin standardele uniforme de calitate aplicate în toate sucursalele, plecări și sosiri regulate, cu timpi de tranzit exacți, utilizarea unui sistem IT propriu, uniform, în toate sucursalele, care asigură transparență și servicii consistente, soluții specializate pentru industrii precum chimie, automotive, retail, fashion, food ambientală sau cosmetice, expertiză vamală și ADR. Platformele noastre sunt interconectate cu linii directe cu cele 3 mari la hub-uri din Clermont Ferrand (Franța), Uberherrn (Germania) și Lozorno (Slovacia), care consolidează mărfurile la nivel regional pentru a eficientiza transportul către/ din România. Portofoliul entargo, cu variantele targospeed, targofix și targoflex, oferă clienților rapiditate, flexibilitate și costuri optimizate, completate de servicii premium și extinderea capacității în piețe internaționale.
În România observăm o maturizare accelerată a cererii pentru servicii logistice premium, iar clienții pun tot mai mult accent pe predictibilitate, viteză și siguranță. Cele mai solicitate servicii cu valoare adăugată sunt cele care permit companiilor să-și optimizeze procesele interne și să reducă riscurile din lanțul de aprovizionare.
Transporturile cu termen definit – targospeed 10 și targofix 10 – sunt tot mai populare. Clienții apreciază faptul că primesc timpi de livrare exacți, transparență pe tot traseul și o marjă minimă de variație, aspect critic pentru industriile cu producție just-in-time. Extinderea înălțimii maxime la 230 cm pentru aceste produse a adus o flexibilitate suplimentară, mai ales pentru producătorii din automotive și industrial.
Un alt serviciu cu cerere în creștere este transportul mărfurilor periculoase (ADR). Disponibilitatea targospeed 10 + ADR în România este un diferențiator important pentru DACHSER, pentru că oferim viteza unui serviciu premium, complet compatibil cu cerințele stricte de siguranță ale industriei chimice. Infrastructura specializată din rețeaua națională, inclusiv depozitul SEVESO III de la Ploiești, asigură conformitate deplină cu standardele europene.
Vedem și o creștere semnificativă pe segmentul temperatură controlată, solicitat în special de către industriile alimentară, farmaceutică și beauty, unde integritatea produselor este esențială.
Serviciile dedicate fluxurilor de retur sunt tot mai cerute, în special de către companiile din retail și e-commerce. Clienții caută soluții rapide, eficiente și integrabile cu sistemele lor ERP, astfel încât retururile să nu afecteze disponibilitatea stocurilor sau experiența consumatorilor finali.