România printre destinaţiile atrăgătoare pentru francezi la Salonul Turismului de la Paris

România, alături de Finlanda şi Columbia, se numără printre atracţiile Salonului de Turism de la Paris, eveniment care se încheie duminică, conform unui material publicat de Le Figaro. 
Economica.net - S, 18 mart. 2017, 10:52
România printre destinaţiile atrăgătoare pentru francezi la Salonul Turismului de la Paris

Evenimentul, ajuns la cea de-a 42-a ediţie şi desfăşurat la Porte de Versailles, a atras peste 100.000 de vizitatori care au avut de cântărit o ofertă ce a cuprins peste 500 de destinaţii de vacanţă. Dintre acestea, destinaţiile din America de Sud – în special Peru, Columbia, Costa Rica şi Cuba – dar şi din România au trezit interesul publicului francez. 

Pentru prima oară la acest eveniment au fost reprezentate şi Finlanda şi Taiwanul, ţări care încearcă să-i convingă pe francezi să le viziteze. 

În această perioadă francezii decid unde îşi vor petrece vacanţa de vară. De obicei, aproximativ un sfert dintre vizitatorii salonului, în special cei care doresc concedii în afara Franţei, îşi achiziţionează vacanţele de vară direct de la reprezentanţii aflaţi la salon, notează Le Figaro, care o citează pe Marianne Chandernagor, directoarea evenimentului. 

„Ne aşteptăm ca Spania, Portugalia, Grecia şi Italia să se menţină în fruntea celor mai vândute destinaţii de vacanţă. Aceste ţări sunt urmate de SUA, Cuba dar şi Canada, destinaţii foarte apreciate de turiştii francezi. Am constatat şi o creştere a interesului pentru Iran sau Cipru dar şi o revenire a interesului pentru Tunisia”, a precizat ea. 

Jean-Pierre Nadir, fondator al agenţiei de turism EasyVoyage, explică faptul că turistul francez aflat în căutarea unei destinaţii de vacanţă este interesat în special de „securitate, climă, autenticitate şi influenţă culturală”. Astfel, turiştii francezi interesaţi de fenomenul cultural manga şi de sushi aleg drept destinaţie Japonia, iubitorii de mojito şi de muzică aleg Cuba, iar admiratorii Cesariei Evoria se îndreaptă spre Republica Capului Verde. 

 „O destinaţie turistică poate ajunge la modă din două motive”, susţine şi Jean-François Rial, reprezentant al agenţiei de turism Voyageurs du Monde. Din „dorinţa de a reveni după ani în care turismul a fost oprit – cazul Iranului, al Birmaniei şi Columbiei. Sau ca reacţie la noi oferte (hoteluri, baruri, muzee) aşa cum este cazul unor destinaţii precum Copenhaga sau Medellin”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec (USR), a cerut vineri RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca spaţiul folosit de PUSL din zona Arcul de Triumf să ajungă în administrarea......
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând ...
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
iGaming-ul s-a transformat într-o industrie digitală în care tehnologia, reglementarea și comportamentul consumatorului ...
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul ...