România s-a oferit să pună la dispoziţia SUA o bază pentru 5.000 de militari – şeful NATO

NATO își va spori prezența în România, ca parte a măsurilor de reasigurare care sunt luate de către Alianța Nord-Atlantică în semn de răspuns la acțiunile Rusiei din Ucraina, transmite DPA. Ţara noastră s-a oferit să pună la dispoziție o bază pentru această brigadă, care ar avea în jur de 5.000 de militari și care "ar organiza și facilita activitățile NATO în regiune în privința exercițiilor și a măsurilor de asigurare", a spus şeful NATO Jens Stoltenberg, scrie Agerpres. România ar urma să conducă această brigadă.
Economica.net - mar, 14 iun. 2016, 12:41
România s-a oferit să pună la dispoziţia SUA o bază pentru 5.000 de militari - şeful NATO

Țările noastre se confruntă cu provocări fără precedent privind securitatea”, a declarat presei, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaintea unei reuniuni a miniștrilor apărării din statele membre.

„Vom lua măsuri privind o prezență corespunzătoare pentru regiunea de sud-est, cu elemente terestre construite în jurul unei brigăzi multinaționale”, a adăugat șeful NATO.

România s-a oferit să pună la dispoziție o bază pentru această brigadă, care ar avea în jur de 5.000 de militari și care „ar organiza și facilita activitățile NATO în regiune în privința exercițiilor și a măsurilor de asigurare”, a spus Stoltenberg. România ar urma să conducă această brigadă.

Propunerea României este discutată, iar detaliile „vor fi decise mai târziu”, a adăugat el.

Premierul român Dacian Cioloș a cerut în trecut o „prezență extinsă a NATO” la Marea Neagră. Și Bulgaria a făcut o solicitare similară, potrivit Reuters.

NATO depune eforturi pentru a-și consolida întreg flancul estic, statele sale membre din regiune simțindu-se amenințate în urma anexării de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea și a sprijinului Moscovei pentru separatiștii din estul Ucrainei.

Miniștrii apărării din NATO ar urma de asemenea să pregătească terenul pentru desfășurarea a patru batalioane în Polonia și în cele trei țări baltice — Estonia, Letonia și Lituania. Deciziile finale sunt așteptate la summitul liderilor din Alianță de luna viitoare de la Varșovia.

Măsurile vor amplifica cel mai probabil tensiunile cu Rusia, care a avertizat în mod repetat că extinderea NATO spre Est reprezintă o amenințare la adresa securității sale naționale.

„Nu căutăm o confruntare cu Rusia, nu vrem un nou Război Rece”, a spus Stoltenberg, potrivit Reuters. „NATO va continua să își protejeze și să își apere toți aliații în fața oricărei amenințări”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...