România şi Franţa cer Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

România şi Franţa solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur, având în vedere impactul asupra fermierilor europeni, a anunţat, luni, ministerul de resort.
AGERPRES - lun, 14 iul. 2025, 15:47
România şi Franţa cer Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

În acest sens, cele două ţări au convenit asupra semnării acestei declaraţii comune, ce urmează a fi transmisă Comisiei Europene, iniţiativa fiind susţinută şi de alte state membre – Italia, Austria, Polonia şi Ungaria – care şi-au exprimat intenţia de a adera la demers, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, a avut luni o întrevedere oficială cu Annie Genevard, ministrul francez al Agriculturii şi Securităţii Alimentare, în cadrul Consiliului AGRIFISH, pentru a discuta două teme de maximă importanţă pentru viitorul agriculturii europene: acordul de liber schimb UE-Mercosur şi viitorul Politicii Agricole Comune (PAC).

Cei doi oficiali au subliniat necesitatea unei cooperări consolidate între România şi Franţa, în contextul provocărilor comune cu care se confruntă fermierii din ambele state membre.

„În cadrul discuţiilor, ministrul Florin Barbu a propus o prorogare de cel puţin doi ani a aplicării Acordului MERCOSUR, pentru a permite statelor membre să realizeze o analiză detaliată a efectelor asupra competitivităţii agriculturii europene şi asupra siguranţei alimentare. La rândul său, ministrul francez Annie Genevard a propus iniţierea unei declaraţii comune de opoziţie faţă de forma actuală a acordului, care să reflecte preocupările legitime ale fermierilor europeni”, se arată în comunicatul MADR.

În ceea ce priveşte viitorul PAC, Florin Barbu şi Annie Genevard au susţinut menţinerea unei politici agricole distincte de celelalte fonduri europene, structurată pe doi piloni clari şi beneficiind de un buget adecvat, capabil să răspundă nevoilor reale ale fermierilor europeni.

Totodată, cei doi oficiali au pledat pentru simplificarea substanţială a regulilor de implementare, astfel încât fermierii să poată accesa fondurile europene mai uşor, fără birocraţie excesivă, iar administraţiile naţionale să aibă o marjă mai mare de flexibilitate în aplicarea politicilor.

„România şi Franţa îşi reafirmă angajamentul pentru un dialog susţinut şi constructiv în sprijinul unei agriculturi europene performante, reziliente şi echitabile pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană”, au transmis reprezentanţii MADR.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...