România, tranzacții imobiliare de 650 milioane de euro în primele trei trimestre ale anului

Primele trei trimestre din 2024 s-au încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de aproape 650 milioane de euro în România, în creștere de aproximativ 3 ori comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, activitatea de tranzacționare fiind dominată de active industriale și de retail, arată raportul Colliers „Q1-Q3 CEE Investment Scene”.
Economica.net - mar, 10 dec. 2024, 11:18
România, tranzacții imobiliare de 650 milioane de euro în primele trei trimestre ale anului

La nivel de regiune, volumul investițiilor a crescut cu aproximativ 24% comparativ cu anul anterior, România înregistrând cea mai bună performanță în comparație cu celelalte cinci economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia) din Europa Centrală și de Est (ECE).

Consultanții Colliers estimează că perspectivele pieței imobiliare rămân solide, având în vedere creșterea volumului tranzacționat, stabilizarea prețurilor și fluxurile de capital, care indică o îmbunătățire a condițiilor până în a doua jumătate a anului 2025 în absența unor modificări majore ale conjuncturii internaționale.

În ansamblu, volumul total al investițiilor din cele șase țări din ECE a ajuns la 5 miliarde de euro în primele trei trimestre ale anului 2024. Această creștere reflectă redresarea piețelor europene și globale după un 2023 marcat de încetinire. Consultanții Colliers prognozează că, până la sfârșitul anului, volumul investițiilor va ajunge între 7 – 7,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 30% sub media ultimilor 10 ani.

Polonia a generat aproape 55% din volumul total al regiunii, cu o activitate locală semnificativă în al doilea și al treilea trimestru. Rezultatele înregistrate au variat însă semnificativ în regiune, de la o scădere față de anul precedent de 63% a activității în Slovacia, la o creștere de 190% în România. De menționat că România are o pondere de aproximativ 13% în totalul activității din cele 6 țări în condițiile în care înaintea pandemiei, ponderea era, de regula, de o singură cifră.

„Investițiile regionale au crescut cu 24% față de anul precedent, dar rămân cu 37% sub nivelurile din 2022. Ne așteptăm la o revenire mai amplă în 2025, sub rezerva stabilizării economice, controlului inflației și tendințelor ratelor dobânzilor. România a înregistrat de departe cea mai mare creștere procentuală a volumelor de investiții din regiune în perioada analizată și ne așteptăm la un interes susținut pentru piața noastră și anul viitor, nu în ultimul rând datorită randamentelor atractive oferite comparativ cu alte piețe regionale”, explică Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers.

Activitatea de tranzacționare a fost dominată în România de active industriale și de retail pentru al doilea an consecutiv, marcând o schimbare semnificativă față de anii anteriori, când birourile erau predominante. La nivelul ECE, sectoarele industrial și logistic, împreună cu cel al birourilor, au reprezentat câte 29% din volumele tranzacționate în primele nouă luni din 2024, urmate de retail, cu o cotă de 26%, și rezidențial, cu 12%. Bucureștiul are unul dintre cele mai mari randamente investiționale din regiune pentru sectoarele industrial și al clădirilor de birouri (7,5% pentru activele prime), dar și retail (7,25%).

„Perspectivele imobiliare în regiunea ECE rămân pozitive, deși regiunea nu este ferită de influențele externe și factorii macroeconomici care pot afecta piețele și industriile, în special în relația cu partenerii comerciali principali. Creșterea economică din ECE, mai ales în contrast cu recesiunea Germaniei, alături de stabilizarea prețurilor și revenirea capitalului instituțional, indică condiții mai favorabile până în 2026. În prezent, tranzacțiile se concentrează pe strategii de tip value-add și oportunist, în special în sectoarele unde prețurile au fost ajustate. Cu toate acestea, persistă discrepanțe semnificative de preț, mai ales în sectorul logistic. Privind spre 2025, optimismul este moderat, pe fondul stabilizării prețurilor și al așteptărilor privind reducerile dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, care ar putea stimula activitatea pe piață”, conchide Silviu Pop, Director ECE & Romania Research la Colliers.

În contextul actual, experții Colliers estimează la nivel regional un volum de tranzacții care să depășească 10 miliarde de euro în 2025.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...