România, una dintre cele mai afectate ţări de un atac de tip malware împotriva utilizatorilor Yahoo!

Un atac de tip malware a infectat serverul Yahoo! pentru publicitate în ultimele zile, iar ţările cele mai afectate de acest atac aparent "motivat financiar" sunt România, Marea Britanie şi Franţa, potrivit unei firme olandeze în domeniul securităţii pe Internet, relatează CNN.
Economica.net - lun, 06 ian. 2014, 05:59
România, una dintre cele mai afectate ţări de un atac de tip malware împotriva utilizatorilor Yahoo!

Într-o postare pe blog, firma Fox-IT afirmă că serverele Yahoo! introduc un „kit” care explotează vulnerabilităţi ale programului Java şi instalează (fişiere de tip) malware. „Clienţii care vizitează yahoo.com au primit publicitate din partea ads.yahoo.com”, afirmă firma cu sediul în Olanda şi care se concentrează pe probleme în domeniul apărării cibernetice, adăugând că „unele dintre reclame sunt (fişiere de tip) malware”.

Zeci de mii de utilizatori au fost infectaţi pe oră, potrivit aceleiaşi surse. „Având în vedere rata de infectare de 9%, ar putea avea loc 27.000 de infecţii pe oră”, potrivit companiei.

„În baza aceluiaşi eşantion, ţările cele mai afectate sunt România, Marea Britanie şi Franţa”, estimează Fox-IT, precizând că, pentru moment, „nu este clar de ce aceste ţări sunt cele mai afectate” şi estimând drept posibilă cauză „configurarea reclamelor (ce conţin fişiere de tip) malware pe Yahoo!”.

În cazul în care un computer infectat este conectat la o reţea, atacatorii pot accesa, de cele mai multe ori, alte sisteme şi servere conectate, potrivit aceleiaşi surse.

Yahoo! a anunţat că este la curent cu aceste probleme de securitate. „La Yahoo! luăm securitatea şi confidenţialitatea (corespondenţei) utilizatorilor noştri în serios”, se arată într-un comunicat emis în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Am identificat recent un anunţ publicitar conceput să răspândească (fişiere de tip) malware unora dintre utilizatorii noştri. L-am îndepărtat imediat şi vom continua să monitorizăm şi să blocăm orice anunţ publicitar utilizat în acest scop”, adaugă gigantul în domeniul informatic.

Fox-IT afirmă că nu ştie cine se află în spatele atacului, adăugând că acesta pare să fie „motivat financiar”, dar fără să ofere detalii suplimentare. Investigaţia pe care firma a efectuat-o a relevat că primele semne de infectare au apărut pe 30 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...