România, una dintre ţările UE cu cele mai mici scăderi ale vânzărilor cu amănuntul în luna martie

Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a înregistrat o scădere semnificativă de 10,4% în luna martie 2020 comparativ cu luna februarie, în timp ce în zona euro s-a înregistrat o contracţie record de 11,2%, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat, informează Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 06 mai 2020, 09:28
România, una dintre ţările UE cu cele mai mici scăderi ale vânzărilor cu amănuntul în luna martie

În cazul zonei euro, este vorba de cel mai mare declin înregistrat de la debutul publicării datelor Eurostat în 1999, având în vedere restricţiile introduse pentru a opri răspândirea coronavirusului şi faptul că populaţia şi-a limitat chletuielile la produse alimentare şi comenzi online.

Cu o singură excepţie, Irlanda, vânzările cu amănuntul au scăzut în toate statele membre pentru care există date disponibile, cele mai importante scăderi fiind înregistrate în Bulgaria (minus 18,1%), Franţa (minus 17,4%) şi Luxemburg (minus 16,4%).

România se numără totuşi printre statele membre cu cele mai mici scăderi ale vânzărilor amănuntul, minus 3,6%, alături de Ungaria, minus 0,2%, Malta, minus 1,2%, Danemarca, minus 1,3%, Suedia, minus 2,3% şi Estonia, minus 2,8%.

Eurostat precizează că vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de faptul că vânzările de produse non-alimentare s-au prăbuşit cu 21,3% iar cele de combustibili au scăzut cu 19,3%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au crescut cu 4,7%.

În ritm anual, comerţul cu amănuntul în Uniunea Europeană a înregistrat un declin de 8,2%, în timp ce în zona euro a scăzut cu 9,2%, aceasta fiind cea mai amplă scădere înregistrată din 2000. Pentru zona euro, declinul anual din martie 2020 este dublu faţă de cel înregistrat în luna februarie 2009, cea mai proastă lună din timpul crizei financiare din 2008-2009.

În schimb, Ungaria şi România au înregistrat, în luna martie 2020 comparativ cu luna martie 2019, cele mai mari creşteri în ritm anual ale vânzărilor cu amănuntul din UE, 3,5% respectiv 3,1%.

Şi de această dată, vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de scăderea vânzărilor de combustibili, minus 20,1%, şi produse non-alimentare, minus 19,5%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au crescut cu 8,1%.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că în luna martie 2020, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 5,0%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 3,6%. Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 3,9% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,1%.

Te-ar mai putea interesa și
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația ...
Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru fermierii din Portugalia (30 de milioane de euro),......
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul ...
Christian Tour a devenit de astăzi prima agenție de turism din România listată la BVB
Christian Tour a devenit de astăzi prima agenție de turism din România listată la BVB
Christian Tour este primul operator de turism care s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile sale debutând luni ...
Parcagii și lipitorii de afișe, luați la ochi de Poliția Locală din București. Instituția a împărțit amenzi în valoare de 15.900 de lei săptămâna trecută
Parcagii și lipitorii de afișe, luați la ochi de Poliția Locală din București. Instituția a împărțit amenzi în ...
Poliţia Locală a Capitalei anunţă că în cursul săptămânii trecute a aplicat amenzi de 11.000 de lei pentru lipirea ...