România va construi 26 de fabrici de reciclare, cu o valoare de 674,75 milioane de lei. AFM a semnat contractul

Contractul de finanțare pentru construirea a 26 de fabrici de reciclare, în valoare de aproape 674,75 milioane de lei, a fost semnat miercuri, a anunțat președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Florin Bănică, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 30 apr. 2025, 14:05
România va construi 26 de fabrici de reciclare, cu o valoare de 674,75 milioane de lei. AFM a semnat contractul
„Am semnat cele 26 de contracte de finanțare care reprezintă ținta asumată de AFM prin PNRR. Este o dovadă clară a angajamentului Administrației Fondului pentru Mediu pentru atingerea obiectivelor asumate în tranziția către o economie circulară. Prin aceste investiții strategice, din bani europeni, vom contribui la construcția unei infrastructuri moderne de reciclare, în România. Este un moment-cheie pentru economia circulară și pentru dezvoltarea durabilă la nivel național”, a spus Bănică.

Valoarea totală a celor 26 de proiecte este de 674.749.100,51 lei, acestea fiind selectate în urma unei sesiuni de finanțare derulate în perioada 14 iunie – 22 noiembrie 2024, în care au fost depuse 140 de dosare pentru 144 de instalații, cu o valoare totală solicitată de 2,888 miliarde de lei, fără TVA.

Potrivit AFM, procesul de evaluare a fost realizat în conformitate cu criteriile de eligibilitate stabilite prin ghidul de finanțare, fiind selectate proiectele care oferă cel mai bun raport cost-eficiență și cel mai mare impact estimat asupra obiectivelor de economie circulară asumate de România.

Fabricile de reciclare finanțate vizează fluxuri prioritare de deșeuri, astfel că vor fi realizate: zece fabrici pentru reciclarea deșeurilor de plastic; patru instalații pentru deșeuri din construcții; trei fabrici pentru reciclarea sticlei; două instalații dedicate deșeurilor din construcții și sticlă; două pentru deșeuri municipale; câte o fabrică pentru reciclarea deșeurilor de acumulatori, aluminiu, cauciuc, spume poliuretanice și textile.

Ajutorul de stat maxim acordat pentru un proiect este de 8,4 milioane de euro, iar valoarea minimă eligibilă se ridică la 500.000 de euro. Intensitatea ajutorului de stat regional poate ajunge până la 75%.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu din municipiul Bălţi, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, şi-a redeschis porţile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a......
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest ...
Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge la puterea normală mâine seară
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge ...
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă a fost resincronizată cu sistemul energetic national, cu câteva ore întârziere ...