Românii au împrumutat statul cu două miliarde de lei în trei săptămâni. Cea mai mare sumă atrasă de programul Fidelis prin titluri

Populaţia a subscris, în perioada 15 iulie - 7 august, titluri de stat Fidelis în lei şi valută în valoare echivalentă de peste 2 miliarde de lei, cea mai mare sumă atrasă prin programul Fidelis, a anunţat luni Ministerul Finanţelor Publice (MFP), citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 10 aug. 2020, 10:41
Românii au împrumutat statul cu două miliarde de lei în trei săptămâni. Cea mai mare sumă atrasă de programul Fidelis prin titluri

Potrivit sursei citate, MFP a atras 1,22 miliarde de lei şi 168,4 milioane de euro prin trei emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Fidelis, prin oferta primară de vânzare care s-a derulat în perioada 15 iulie – 7 august, ce urmează a fi listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti – SA (BVB).

„Oferta a cuprins două emisiuni în lei, cu maturităţi de doi, respectiv patru ani, şi o emisiune în euro, cu scadenţă la cinci ani, care au fost subscrise astfel: maturitatea de 2 ani – 562,4 milioane de lei, cu un număr de 5.414 ordine; maturitatea de 4 ani – 662,5 milioane de lei, cu un număr de 1.748 ordine; maturitatea de 5 ani – 168,4 milioane de euro (815 milioane de lei), cu un număr de 2.763 ordine”, se menţionează în comunicat.

Potrivit MFP, o premieră este emisiunea în euro, fiind prima emisiune de titluri de stat denominată în monedă europeană pe care o lansează Ministerul Finanţelor Publice pentru populaţie prin acest instrument. Celelalte două emisiuni de titluri de stat, emise în lei, reprezintă primele emisiuni pentru populaţie din ultimii patru ani.

Titlurile de stat pot fi tranzacţionate la BVB începând de joi, 13 august, în mod transparent, prin intermediarii autorizaţi.

Dobânda anuală pentru titlurile în euro este de 2%, în timp ce pentru titlurile în lei dobânda anuală este de 4% în cazul celor cu scadenţa în 2022 şi de 4,5% în cazul celor cu scadenţa în 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, în scădere marginală, cu 1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când......
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...