Românii au investit anul trecut 4 milioane de euro în construcţia de piscine. Estimările pentru 2017 arată o creştere de 20%

Românii au investit, în 2016, în construcţia de piscine circa 4 milioane de euro, iar estimările experţilor din domeniu arată o creştere medie anuală de 20%, până aproape de 5 milioane de euro, pentru 2017, transmite Agerpres.
Economica.net - D, 11 iun. 2017, 10:21
Românii au investit anul trecut 4 milioane de euro în construcţia de piscine. Estimările pentru 2017 arată o creştere de 20%

Potrivit specialiştilor din domeniu, bugetul investit în construcţia unei piscine ar putea creşte de trei ori profitul unei proprietăţi, în momentul vânzării.

„Industria construcţiilor a ajuns, în prezent, la o constantă pe piaţa de piscine. Cea mai prosperă perioadă pe piaţa din România în ceea ce priveşte acest sector din domeniul construcţiilor a fost între anii 2000 şi 2007. Ulterior, criza economică a afectat considerabil domeniul construcţiilor de imobiliare, însă nu la fel de mult şi piaţa construcţiilor de piscine, iar puterea de cumpărare nu a scăzut în rândul beneficiarilor. Faţă de 2016, specialiştii se aşteaptă la creşteri de circa 20% ale pieţei, creşteri care vor continua şi în următorii ani, bazate pe tendinţele pieţei în ultimii 5 ani”, a apreciat Doru Crânguşi, expert Piscine Service.

În ceea ce priveşte valoarea unei proprietăţi dotată cu piscină, în Bucureşti cea mai scumpă zonă este cea de Nord, iar costul construcţiei unei piscine poate creşte cu aproximativ 10-15% faţă de restul zonelor din Capitală.

„Acest lucru se întâmplă din cauza faptului ca în zona de nord căile de acces pentru maşinile de mare tonaj, care fac transportul materialelor necesare instalării piscinei, sunt mai restricţionate, astfel că atât preţul, cât şi durata construcţiei pot suferi modificări considerabile în această zonă, spre deosebire de altele din Capitală. Cu toate acestea, locuitorii cartierelor rezidenţiale nu sunt descurajaţi de aceste aspecte, dovadă că 80% dintre piscinele private sunt construite în aceste zone. Bugetul investit în construcţia unei piscine ar putea fi obţinut ca profit la o valoare de trei ori mai mare în momentul vânzării proprietăţii, estimează specialiştii în construcţii piscine. Cu toate acestea, factorul determinat al valorii proprietăţii pe criteriul prezenţei unei piscine rămâne vechimea construcţiei, întrucât investiţia iniţială se poate devaloriza odată cu deteriorarea piscinei”, arată sursa citată.

La capitolul costuri, specialiştii din domeniu susţin că, în 2017, construcţia unui model standard de piscină îngropată cu dimensiune de 32 mp, porneşte de la 8.000 de euro, la care se adaugă preţul manoperei de instalare a piscinei (tarif de pornire de 350 de euro/mp) şi costul transportului materialelor, ce variază în funcţie de locaţia unde are loc construcţia piscinei, dar şi de complexitatea acesteia. Costurile totale de construcţie a unei piscine asimetrice cresc cu circa 20%.

Pe de altă parte, conform datelor din piaţă, există şi modele de piscine mai accesibile ca preţ, respectiv rotunde la un diametru de 3,5 metri şi o adâncime de 1,2 metri, cu o structura executată din panouri metalice din oţel şi placată cu liner, care pleacă de la 7.000 de lei.

Totodată, preţul serviciilor de întreţinere pentru orice tip de piscină cu dimensiuni de maxim 10 metri pe 5 metri poate porni de la 200 de euro/lună, în care sunt incluse şi substanţele necesare întreţinerii.

„(…)atunci când vorbim despre costurile de întreţinere anuale, ne referim mai exact la costurile din sezon, întrucât pe durata iernii costurile de întreţinere sunt inexistente. Pentru a da un estimat de cost pentru întreţinere, suma pe care va trebui să o scoată un proprietar de piscină din buzunar este undeva pe la 1.200 de euro pe lună, aşa încât costul întreţinerii pe sezonul de vară este de maxim 7.200 de euro, la care se adaugă costurile de curent, circa 60 de euro în plus pe lună”, a explicat Crânguşi.

Statistica de specialitate arată că, în general, lunile în care piscina este utilizată cel mai des sunt iunie, iulie şi august, până când temperatura de pe timpul nopţii scade şi apa din piscină este tot mai rece.

Construcţia de piscine pe piaţa din România a început în jurul anului 1998, iar anul trecut numărul total al proprietarilor de piscine s-a ridicat la aproximativ 4.500. Anual, se construiesc, în medie, circa 300 de piscine în toată ţara.

Te-ar mai putea interesa și
15 candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director general al „Apelor Române”, anunță Ministerul Mediului. Interviurile vor fi publicate pe YouTube
15 candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director general al „Apelor Române”, anunță ...
Un număr de 15 candidaţi s-au înscris în cursa pentru ocuparea funcţiei de director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), a anunţat, marţi, Ministerul Mediului, Apelor......
Văduva fostului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture protestarilor și să dea jos regimul ayatollahilor
Văduva fostului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture protestarilor și să dea jos regimul ...
Fosta împărăteasă a Iranului, Farah Pahlavi, văduva ultimului şah iranian răsturnat de la putere de Revoluţia Islamică ...
Prețul spot al gazelor a sărit pragul de 200 de lei/MWh pe piața de la București
Prețul spot al gazelor a sărit pragul de 200 de lei/MWh pe piața de la București
Prețul gazelor naturale tranzacționate azi cu livrare mâine a sărit pragul de 200 de lei/MWh, iar volumele tranzacționate ...
Salrom a depus un proiect pentru accesarea de fonduri europene în valoare de 180 de milioane de euro. Compania va folosi banii pentru reciclarea deșeurilor de steril de la Baia de Fier
Salrom a depus un proiect pentru accesarea de fonduri europene în valoare de 180 de milioane de euro. Compania va folosi ...
Societatea Națională a Sării S.A. (SNS S.A.) a depus oficial astăzi proiectul strategic „Tailings-to-Green Baia de ...