Românii care vor să pună fotovoltaice acasă cu ajutorul de 20.000 de lei de la stat ar putea-o face mai uşor. Unele condiţii ar putea fi relaxate

Ghidul de Finanţare pentru achiziţia de sisteme fotovoltaice pentru uz casnic ar putea fi modificat, astfel că instalarea lor ar putea deveni mai facilă, potrivit ultimelor discuţii pe această temă.
Mihai Nicuţ - lun, 08 oct. 2018, 18:43
Românii care vor să pună fotovoltaice acasă cu ajutorul de 20.000 de lei de la stat ar putea-o face mai uşor. Unele condiţii ar putea fi relaxate

Reprezentanţi ai Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), ai ANRE şi ai industriei fotovoltaice au avut saptămâna trecută o discuţie pe tema operaţionalizătii programului de subvenţionare a achiziţiei e panouri fotovoltaice. Dintre concluziile discuţiei, potrivit unei personae care a fost în sală, reiese că AFM ar putea modifica programul, în cel puţin trei puncte ale lui

În primul rând, în Ghid se spune că instalaţiile pentru care se acordă subvenţia prin programul de la stat trebuie montate de instalatori care au montat până acum cel puţin 50 kW, tocmai pentru a filtra instalatorii cu experienţă de cei fără experienţă. După discuţii, AFM ar putea scoate această limitare pentru a introduce o metodă de selecţie mai permisivă care să nu descalifice instalatorii fără această experienţă pe hârtie. Asta şi pentru că cei care au instalat până acum panouri forovoltaice în România sunt majoritari pe segmentul Engineering, Procurement and Construction (EPC) și că se subcontractează echipe românești pentru mentenanță.

Citeşte şi:

Panouri fotovoltaice acasă: cât costă, cât câştigi, ce trebuie să faci şi de ce acte ai nevoie

În al doilea rând, cei de la AFM spun că se poartă discuţii cu reprezenzanţii Ministerului Dezvoltării Regionale pentru a găsi o soluție care să nu presupună o autorizație de construire pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru uz casnic, aşa cum scrie acum în Ghid. Panourile ar putea fi instalate doar în baza unei expertize structurale a clădirii care să ateste că nu afectează structura casei, iar Avizul Tehnic de Racordare (ATR) ar putea să nu mai fie condiționat de obținerea a unui set complet de avize si autorizații.

De asemenea, strict din punct de vedere tehnic, au fost acceptate la finanţare, ca principiu, şi invertoarele hibride și trifazate, fiind extinsă plaja de carcacteristici pentru ca majoritatea echipamentelor ce respectă standardele să poată fi folosite

În al treilea rând, s-a mai vorbit şi despre schimbarea condiţiilor relative la termenele de plată ale subvenţiei. În ghidul initial, se arată că plata acesteia către firma care a instalat panourile să se facă în termen de 60 de zile de la depunerea certificatului de racordare la reţea, dar în limita disponibilului bugetar al AFM. Autoritatea ar putea veni cu o nouă variantă în funcţie de cum se aprobă bugetul şi cum se virează banii pentru acest program.
Până la finalul acestei luni, ar putea fi publicate atât normele ASNRE pentru acest program cât şi Ghidul de Finanţare modificat de AFM.

Citeşte şi: 

Românii care îşi pun panouri fotovoltaice primesc 20.000 de lei de la stat. A apărut Ghidul de Finanţare. Ce aveţi de făcut

Amintim că persoanele fizice interesate de montarea de panouri fotovoltaice acasă vor primi de la stat contravaloarea a 90% din preţul instalaţiei, dar nu mai mult de 20.000 de lei, potrivit „Ghidului de finanțare a Programului a privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională

Iată ce se finanţează:
1. Cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părți componente:
a) panouri fotovoltaice;
b) invertor;
c) materiale conexiuni;
d) structura de montaj a sistemului;
e) modul de comunicație;
f) contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice și care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic;
g) tablou electric curent continuu/curent alternativ. (
2. Cheltuieli cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice.
3. TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Pentru cei interesaţi de instalarea de panouri fotovoltaice, există un site şi o pagină de facebook dedicata: EnergiaTa

Te-ar mai putea interesa și
Comandantul armatei estone cere dublarea bugetului apărării pentru ca ţara sa să poată respinge un atac rusesc
Comandantul armatei estone cere dublarea bugetului apărării pentru ca ţara sa să poată respinge un atac rusesc
Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB, trebuie să-şi dubleze cheltuielile de apărare în......
Burduja: Plafoanele preţurilor la energie şi gaze la clienţii finali rămân până la 31 martie 2025
Burduja: Plafoanele preţurilor la energie şi gaze la clienţii finali rămân până la 31 martie 2025
Plafoanele preţurilor la energie electrică şi gaze naturale la clienţii finali vor rămâne până la 31 martie 2025, ...
e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai
e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai
Perioada în care nu se aplică sancţiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru ...
Rafila, despre eliminarea impozitului pe concediile medicale: Trebuie judecat cu precauţie. Se face o analiză
Rafila, despre eliminarea impozitului pe concediile medicale: Trebuie judecat cu precauţie. Se face o analiză
 Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, referitor la posibilitatea eliminării impozitului pe concediile ...