Românii cu cea mai mare baterie din țară mai pun încă una. 95 MW în Satu Mare, doar în prima fază

Grupul românesc E-Infra continuă extinderea pe segmentul de stocare a energiei electrice, unde deocamdată este lider, și urmează să autorizeze zilele viitoare încă o baterie, de 95 MW, în nordul-vestul României.
Mihai Nicuţ - lun, 17 aug. 2026, 21:56
Românii cu cea mai mare baterie din țară mai pun încă una. 95 MW în Satu Mare, doar în prima fază

 

“Proiect de decizie și referat de aprobare privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitată de societatea NOVA POWER & GAS S.A. pentru realizarea noii capacităţi energetice Instalație de stocare a energiei electrice – IS Roșiori – etapa 1”.

Aceasta este una dintre deciziile care urmează să fie adoptate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa din această săptămână.

La momentul în care ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va opera în piață.

Nova Power and Gas este o firmă care face parte din grupul antreprenorial E-Infra, controlat de omul de afaceri român Teofil Mureșan, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri români din energie.

Capacitatea de stocare care va primi autorizația are o putere maximă de 95,458 MW, și este amplasată în localitatea Valea Vinului, Județul Satu Mare. Nu avem încă date despre capacitate dar cel mai probabil este o baterie de două ore. Autorizația de construire va fi valabilă până la finalul lui noiembrie 2027.

Potrivit datelor publice, acolo compania intenționează să construiască și un parc fotovoltaic, iar acest complex energetic ar urma să fie racordat la rețeaua Transelectrica în stația Roșiori. Este doar prima fază a proiectului de stocare.

Grupul E-Infra este, cel puțin momentan, cel mai mare operator de baterii de stocare a energiei din România.

Nova Power & Gas a anunțat în decembrie 2025 intrarea în funcțiune și în exploatare comercială a celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, cu o putere de 200 MW și o capacitate de stocare de 400 MWh, localizată la Florești, județul Cluj.

Este și acum cea mai mare instalație de stocare din România. Are 45 de containere cu baterii de câte 4,5 MWh, 30 de puncte de transformare și o stație electrică de 110/33 kV. Este folosită pentru piața serviciilor de sistem și pentru piața de echilibrare.

Grupul mai are operaționale încă 4 baterii, care au o putere de 150 MW, în total.

Capacitatea de stocare a energiei crește rapid. Am ajuns la 2.000 MWh

989 MW putere instalată și 1.975 MWh capacitate. Acestea sunt ultimele date publicate de Transelectrica referitoare la capacitatea de stocare a energiei electrice din România, valabile pentru data de 1 august. Chiar dacă cifrele sunt încă mici, în comparație atât cu nevoile Sistemului Energetic Național, cât și cu ce au vecinii noștri din Bulgaria, dinamica este totuși relevantă.

Așadar, la 1 august, bateriile de stocare au ajuns la aproape 2.000 MWh capacitate în condițiile în care, la finalul lunii aprilie, scriam că am depășit pragul de 1.000 MWh capacitate a bateriilor, aveam atunci 1.100 MWh.

Așadar, s-au instalat undeva la aproape 900 MWh de stocare în circa patru luni de zile, un ritm foarte bun, pe fondul intrării în operare a mai multor unități de mare capacitate.

Te-ar mai putea interesa și
Semnal de alarmă pentru România. Ce spune Leonardo Badea de la BNR despre scăderea investiţiilor străine – Cum poate fi inversatîă tendinţa şi explicaţii despre cauzele acestui fenomen
Semnal de alarmă pentru România. Ce spune Leonardo Badea de la BNR despre scăderea investiţiilor străine – Cum ...
Nivelul semnificativ mai redus al investiţiilor străine directe din semestrul I 2026 comparativ cu perioada corespunzătoare a anului anterior are trei explicaţii principale, legate de......
VIDEO Autostrada Moldovei, 4 ani de la începerea lucrărilor: Cum a fost construit giratoriul suprateran peste A7 de la Adjud
VIDEO Autostrada Moldovei, 4 ani de la începerea lucrărilor: Cum a fost construit giratoriul suprateran peste A7 de la ...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău prezintă imagini cu lucrările la nodul rutier Adjud din A7, la ...
Scumpiri generalizate ale motorinei azi. Cât costă acum carburanții și ce spune Bolojan
Scumpiri generalizate ale motorinei azi. Cât costă acum carburanții și ce spune Bolojan
Prețul motorinei a crescut la celelalte mari lanțuri de distribuție azi, după ce ieri dimineață OMV Petrom, liderul ...
Ce se întâmplă cu popularitatea lui Trump în SUA – sondaj Reuters/Ipsos
Ce se întâmplă cu popularitatea lui Trump în SUA – sondaj Reuters/Ipsos
Rata de aprobare a preşedintelui american Donald Trump a scăzut la cel mai scăzut nivel al preşedinţiei sale, o majoritate ...