Românii de la Orchid au câștigat două noi comenzi și vor instala 276 MW noi în eolian, în România și Austria. Toate turbinele sunt Vestas

Orchid, compania controlată de fiul lui Emmanuel Muntmark, cel supranumit “regele eolienelor” și de soția sa, va instala turbine ale producătorului danez Vestas cu o capacitate totală de 276 MW, în două parcuri din România și Austria. Românii au un portofoliu de 3.000 MW instalați și oferă servicii în 13 țări europene.
Mihai Nicuţ - lun, 16 iun. 2025, 22:22
Românii de la Orchid au câștigat două noi comenzi și vor instala 276 MW noi în eolian, în România și Austria. Toate turbinele sunt Vestas

Orchid, o companie din Constanța care asigură servicii de instalare si mentenanță pentru turbine eoliene, deținută în prezent de antreprenorii Andrei Muntmark și Cristina Muntmark, a obținut o comandă importantă de la Vestas România pentru instalarea primei faze a Proiectului VIFOR al Rezolv Energy, un demers de referință pentru piața energiei regenerabile din regiune, a transmis compania răspunzând unei solicitări trimise de noi.

Prima fază vizează instalarea în județul Buzău, în localitățile Costești, Gherăseni, Smeeni, Pogoanele, Luciu, Țintești și Cilibia, a 192 MW, mai exact a 30 de turbine eoliene produse de Vestas. Potrivit estimărilor actuale, prima fază a proiectului începută la 1 mai 2025 ar urma să fie finalizată la sfârșitul anului.

În total, proiectul VIFOR va avea 461 MW instalați și are toate premisele să devină unul dintre cei mai mari generatori de energie eoliană terestră din România.

Acesta este cel mai important proiect din portofoliul Orchid de la înființarea sa din anul 2013, ne-au transmis reprezentanții companiei. Reprezentanți ai Orchid au participat de altfel alături de Vestas și RenewAcad – Net0Academy în data de 16 iunie 2025 la a 8-a ediție a ”Wind Open Day”, organizată de RWEA la VIFOR.

În plus, recent, compania constănțeană a obținut un alt contract semnificativ de la partenerul său Vestas, care vizează instalarea în Austria a unui proiect eolian de 84 MW.

Orchid este o companie cu capital privat, înființată în 2013, care are acum un portofoliu de 3 GW instalați. Compania este prezentă pe 13 piețe. În anul 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 12,1 milioane de euro, iar pentru anul 2025 este prognozată o creștere semnificativă, estimându-se atingerea pragului de 20 de milioane de euro. În prezent, Orchid are 300 de angajați români

“Obiectivul principal este creșterea și consolidarea Orchid într-un lider regional, prin valorificarea competențelor locale și menținerea unui ritm susținut de dezvoltare economică și organizațională”, a transmis compania.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...