Românii mânâncă 30 de milioane de mici numai de 1 Mai

Românii consumă anual aproape o jumătate de miliard de mici, 30 de milioane numai în ziua de 1 Mai, iar o cotă de TVA de 5% aplicată acestor produse ar putea creşte consumul de la trei la patru mici/persoană, numai în ziua de 1 Mai, când românul mănâncă mici cât pentru o lună întreagă, afirmă reprezentanţii producătorilor din industria cărnii.
Economica.net - J, 01 mai 2014, 09:11
Românii mânâncă 30 de milioane de mici numai de 1 Mai

‘Românii mănâncă aproape o jumătate de miliard de mici pe an, iar în ziua de 1 Mai consumă 30 de milioane de mici. Aceştia puşi cap la cap formează un lanţ care ar uni Bucureşti de Munchen, în patria produselor din carne, adică 1.500 de km distanţă. Spunem acest lucru ca să vedem care este impactul acestui produs în alimentaţia românilor.Vrem să arătăm ce înseamnă micul ca şi instituţie ca şi element cultural în alimentaţia românilor. Întotdeauna la un astfel de eveniment unde sunt producători, procesatori şi consumatori exista permanent un invitat pe care nu-l sesizăm, iar acest invitat este statul. Acesta, până să fi mâncat românii micii de pe grătar, este plătit deja cu o cincime din micii cu TVA 24%, respectiv din 20 de mici, patru zboară în geanta statului. Dacă TVA ar fi 5% ar rămâne cu trei mici pe grătar în plus, adică am da doar unul statului’, a declarat, joi, Alex Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, la conferinţă privind reducerea TVA la carne, organizată într-un cadru natural, la picnic, la un grătar cu mici.

Potrivit datelor furnizate Pro Agro, în România anual se consumă între 20.000 şi 25.000 de tone de mici. Asta înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici, anual. Calculele federaţiei arată că, dacă am pune cap la cap toţi aceşti mici, ‘am ajunge până la lună şi ne-ar mai rămâne să facem înconjurul pământului, de două ori’.

Dacă luăm în calcul populaţia activă, reiese că un român mănâncă în medie 40 de mici pe an, conform datelor INS, iar populaţia activă reprezintă 11,01 milioane şi este cuprinsă între 20 şi 55 ani.

Consumul de mici creşte considerabil pe tot parcusul verii, iar apogeul vânzărilor îl reprezintă minivacanţa de 1 Mai, când pe parcursul a 2-3 zile se consumă peste 1.500 de tone de mici. Asta înseamnă că pe grătare ‘sfârâie’, de 1 Mai, 30 de milioane de mici, peste 7% din cantitatea consumată într-un an întreg. Într-o singura zi un român mănâncă mici cât pentru o lună.

De 1 Mai un român consumă, în medie, trei mici cu TVA 24%, dar dacă această taxă ar fi de 5%, cu acelaşi buget un român şi-ar putea permite să cumpere patru mici.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...