Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia

Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, după ce va plăti și taxele și contribuțiile aferente, relevă ultimul raport al Autorității de Supraveghere Financiară(ASF). La polul opus, unul dintre cei circa 8,3 milioane de participanți cu contribuție obligatorie va lua nu mai puțin de 3,2 milioane de lei, care se vor adăugă la pensia pe care o va încasa de la stat. Menționăm că ne referim la întregul activ din contul de pensie privată, nu la o sumă lunară de încasat.
Şerban Buşcu - mie, 31 dec. 2025, 16:30
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia

Sistemul de pensii administrate privat este legat ombilical de contribuții, iar acest lucru este evident acum, după 17 ani de la lansarea sa. Astfel, dacă suma medie acumulată în conturi de un participant cu salariul mediu care a beneficiat de contribuții virate de angajator pe toată perioada de la lansarea sistemului depășește 50.000 de lei, activul mediu pe sistem, adică luând în calcul toți participanții indiferent de vechimea în sistem și de numărul de contribuții virate nu ajunge nici măcar la jumătate, oprindu-se undeva puțin peste 22.000 de lei.

Mai mult, așa cum mai scria Economica, lunar, doar jumătate dintre participanții înscriși în sistem și pentru care angajatorii ar trebui să distribuie 4,75 de puncte procentuale din cele 20,5 care formează CAS pentru sistemul privat,   au contribuții efective.

Citește și: Anunț important pentru 8,3 milioane de viitori pensionari: Doar jumătate din conturi sunt alimentate lunar. Cât au românii în conturile de Pilon II

Cei care au sume mai mici în conturi, pot totuși să își creacă activul, pe termen lung. Primul pas pe care trebuie să îl facă este să se asigure că angajatorul virează contribuția pentru pensii, din care pleacă și partea pentru sistemul privat. În al doilea rând, pot urmări randamentele obținute de fonduri din plasarea banilor participanților și să se mute gratuit la unul dintre fondurile mai performante.

Citește și: Metoda legală prin care poți aduna mai mulți bani pentru pensie

În sfârșit o lege de plată, după 17 ani. Cum se va plăti pensia privată și de ce este un moment istoric

Ajuns la peste 8,3 milioane de participanți cu contribuții obligatorii în valoare de 4,75% din salariul brut, cu active totale de peste 200 de miliarde de lei și cu zeci de mii de oameni care ajung să îndeplinească condițiile pentru a încasa pensia, sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II) nu avea o lege de plată, deși există de peste 16 ani. Acum are. Ce spune despre această lege Dan Armeanu, vicepreședinte ASF și coordonatorul principal al construcției actului normativ, în rândurile de mai jos.

Parlamentul a adoptat astăzi, 23 decembrie, legea de plată a pensiilor private, după ce a exclus din actul normativ amendamentele respinse de Curtea Constituțională, în principal cel care spunea că bolnavii de cancer pot încasa integral pensia. De anul viitor, cei cărora li se naște dreptul la pensie, fie că vorbim despre oameni care au atins vârsta legală, despre persoane care din cauza unui handicap nu mai pot munci sau despre moștenitori ai titularilor care au decedat înainte de a încasa pensia, se vor putea încasa inițial maximum 30% din banii acumulați în conturi, restul sumei urmând să fie plătită în tranșe egale cu pensia socială minimă, pe o perioadă de maximum șapte ani.

Detalii despre noua lege AICI

În prezent, plata se poate face integral sau în tranșe eșalonate pe maximum 5 ani, la alegerea participantului sau a moștenitorului, conform unei norme ASF. Cei care au beneficiat până acum de pensia privată, circa 250.000 de oameni, au ales în proporție de peste 75% plata unică.

Daniel Armeanu, vicepreședinte ASF și coordonator principal al construcției legii de plată spune că apariția actului normativ este un moment istoric și explică, cu argumente, într-un text publicat de www.studiifinanciare.ro. 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...