ROMATSA organizează 2 licitații deschise, în valoare totală de 20,1 milioane de lei

Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA organizează două licitații deschise, una pentru pază și monitorizare la sediile instituției, cu o valoare totală a contractului de 9,1 milioane lei și una pentru servicii de curățenie, cu o valoare a contractului de 11 milioane lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
AGERPRES - lun, 21 apr. 2025, 15:37
ROMATSA organizează 2 licitații deschise, în valoare totală de 20,1 milioane de lei

În ceea ce privește serviciile de pază, contractul are o valoare de 9,1 milioane lei, fără TVA, și este împărțit în 16 loturi, cu o durată cuprinsă între 32 și 36 de luni, serviciile urmând să fie prestate la: Direcțiile Serviciilor de Navigație Aeriană (DSNA) București, Cluj, Craiova, Iași, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sibiu, Târgu Mureș, Tulcea, Bacău, Constanța, Timișoara, Suceava, Arad și obiectivele Administrației Centrale.

Pentru serviciile de curățenie, contractul este împărțit în șapte loturi, cu o durată cuprinsă între 33 și 36 de luni, iar serviciile vor fi prestate la: Direcția Regională București, Direcțiile Serviciilor de Navigație Aeriană (DSNA) Arad, Timișoara, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj, Târgu Mureș, Sibiu, Constanța, Tulcea, Bacău, Suceava, Iași și București/Craiova.

Conform documentelor, termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21 mai 2025, ora 15:00, pentru ambele licitații.

ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanțată, de importanță națională, și deține monopolul natural al serviciilor de trafic aerian. Pentru serviciile de trafic aerian asigurate aeronavelor civile care survolează spațiul aerian al României, Regia Autonomă ROMATSA aplică prevederile reglementărilor EUROCONTROL (Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene), la care România a aderat din anul 1996.

Sarcina ROMATSA este să creeze un mediu sigur de operare pentru traficul aerian în spațiul aerian al României, în contextul dezvoltării dinamice a industriei aviației civile și schimbărilor permanente înregistrate în transportul internațional.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
MApN – Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian românesc
MApN – Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian ...
Ministerul Apărării Naţionale a informat că, în noaptea de duminică spre luni, porturile ucrainene de la Dunăre au fost ţinta unor atacuri masive cu drone....
Alegeri Bulgaria: Prima femeie preşedinte? Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat prezidenţialele (exit-poll-uri)
Alegeri Bulgaria: Prima femeie preşedinte? Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat prezidenţialele ...
Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câştigat duminică ...
Dacia Mioveni, în competiție-surpriză cu uzina grupului Renault din Valladolid pentru viitoare proiecte, inclusiv Duster. Christophe Dridi: „Trebuie să ne trezim. Acum!”
Dacia Mioveni, în competiție-surpriză cu uzina grupului Renault din Valladolid pentru viitoare proiecte, inclusiv Duster. ...
Uzina Dacia de la Mioveni traversează o perioadă dificilă, în care reducerea volumelor de producție, costurile ridicate ...
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele comisiei electorale
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele ...
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării ...