Romgaz a adus la BVB a doua sa emisiune de obligațiuni. Bani pentriu extracția gazelor din Marea Neagră

 A doua emisiune de obligaţiuni a Romgaz reprezintă o componentă integrată a strategiei companiei în vederea finanţării în principal a proiectului Neptun Deep, a declarat luni Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, în cadrul unei conferinţe de presă.
AGERPRES - lun, 22 dec. 2025, 12:00
Romgaz a adus la BVB a doua sa emisiune de obligațiuni. Bani pentriu extracția gazelor din Marea Neagră

„Această a doua emisiune de obligaţiuni pentru Romgaz reprezintă o componentă integrată a strategiei noastre în vederea finanţării în principal al proiectului Neptun Deep. Am avut plăcerea ca în ultimii 2 ani de zile să sunăm acest clopoţel de 3 ori. O dată cu aniversarea 10 ani Romgaz pe Bursă, din 2013, consolidându-ne acest statut ca un emitent predictibil, un emitent care şi-a crescut valoarea în ultimii 5 ani de mai bine de 3 ori şi în ultimul an cu peste 50%. E o schimbare de paradigmă pentru o companie care era percepută ca un dividend player, o companie care plătea dividende, transformându-se cumva într-un growth stock o dată cu intrarea în proiectul Neptun Deep. Din punctul nostru de vedere, în momentul în care am accesat la acest proiect, în momentul în care am făcut oferta, ştiam că cea mai bună soluţie de finanţare a acestui proiect era prin emisiuni succesive de obligaţiuni”, a spus Răzvan Popescu, la evenimentul care marchează listarea pe Piaţa Reglementată a Bursei a celei de-a doua emisiuni de obligaţiuni a Romgaz.

El a precizat că Romgaz a creat un program Euro Medium-Term Notes – EMTN de 1,5 miliarde de euro, iar execuţia acestuia a fost importantă pentru finanţarea proiectului Neptun.

„Prin iniţiativa pe care am avut-o, pentru a lista aceste obligaţiuni şi la Bursa de Valori în Bucureşti, creăm un bridge pentru investitorii instituţionali şi pentru investitorii privaţi, să poată accesa şi să poată cumpăra obligaţiunile Romgaz şi de pe Bursa de Valori de la Bucureşti. Această listare afirmă rolul Romgaz de emitent, în primul rând predictibil, mereu am spus că vom emite şi în anul 2025 obligaţiuni şi ce ne-a plăcut să vedem faţă de prima emisiune a fost faptul că am reuşit să avem un discount faţă de sovereign, am reuşit din nou să avem un bid to cover ratio (rată de acoperire a ordinelor – n.r.) ridicat şi cred că în a doua emisiune de obligaţiuni investitorii instituţionali care au cumpărat aceste obligaţiuni au avut o calitate mult mai ridicată”, a mai declarat Răzvan Popescu.

Obligaţiunile, în valoare de 500 milioane de euro, sunt listate la BVB sub simbolul bursier SNG31E, au o maturitate de 6 ani şi o dobândă anuală fixă de 4,625%. Procesul de subscriere pentru aceasta emisiune de obligaţiuni s-a derulat pe 28 octombrie 2025.

SNGN Romgaz SA este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. În 2013, compania şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică. La data de 1 august 2022, Romgaz a devenit acţionarul unic al Romgaz Black Sea Limited (înfiinţată ExxonMobil Exploration and Production România Limited), ca urmare a finalizării tranzacţiei de achiziţie şi transferului tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production România Limited, care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

Te-ar mai putea interesa și
Planul gigantului IKEA pentru România: investiții de 130 de milioane de euro pentru 10 noi magazine. În ce orașe vrea să intre
Planul gigantului IKEA pentru România: investiții de 130 de milioane de euro pentru 10 noi magazine. În ce orașe vrea ...
IKEA va investi 130 de milioane de euro în România, în următorii trei ani, au anunțat oficialii companiei. ...
Şoc în facturile de energie electrică. Preţul mediu al ofertelor pentru populaţie ar putea creşte cu 22% – Opinie Asociaţia Energia Inteligentă (AEI)
Şoc în facturile de energie electrică. Preţul mediu al ofertelor pentru populaţie ar putea creşte cu 22% – Opinie ...
Preţul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, ...
Cinci directori ai gigantului petrolier polonez ORLEN au fost reținuți de procurori pentru că ar fi scăzut prea mult prețul carburanților în benzinării
Cinci directori ai gigantului petrolier polonez ORLEN au fost reținuți de procurori pentru că ar fi scăzut prea mult ...
Cinci actuali și foști manageri ai companiei ORLEN au fost reținuți luni de ofițeri ai Agenției de Securitate Internă. ...
Bogdan Clipici, numit Regional Manager Bolt for Business. Supervizează creșterea serviciilor corporate în România, Polonia și Ucraina
Bogdan Clipici, numit Regional Manager Bolt for Business. Supervizează creșterea serviciilor corporate în România, Polonia ...
Bolt anunță că l-a numit pe Bogdan Clipici în funcția de Regional Manager pentru dezvoltarea ofertei companiei pentru ...