Rompetrol: Carburanţii la pompă s-au scumpit mai puţin decât ar fi trebuit, în 2018. Nu toate creşterile au fost transferate consumatorilor

Grupul Rometrol, care deţine cea mai mare rafinărie din România şi una dintre principalele reţele de distribuţie spune că în 2018 preţurilor carburanţilor, un subiect fierbinte al anului trecut, au crescut ca urmare a condiţiilor din piaţă şi a politicii de taxare, dar consumatorii nu au resimţit, la pompă, toată scumpirea.
Economica.net - D, 03 mart. 2019, 14:15
Rompetrol: Carburanţii la pompă s-au scumpit mai puţin decât ar fi trebuit, în 2018. Nu toate creşterile au fost transferate consumatorilor

“În anul 2018, comparativ cu anul 2017, cotaţiile Platts (FOB Med Italy-mean), exprimate în moneda de referinţă, USD, au fost, în medie, cu aproximativ 21% mai mari pentru benzină, şi cu aproximativ 30% mai mari pentru motorină. De asemenea, in anul 2018 leul s-a apreciat în medie cu 3% în fata dolarului american, comparativ cu anul 2017. Nivelul accizelor aplicabile carburanţilor în această perioadă a fost mai mare decât în 2017, acestea crescând cu aproximativ 13% pentru benzină şi 14,5 % pentru motorină. Toate aceste schimbări de piaţă au determinat presiune ridicată asupra marjelor segmentului de distribuţie, preţurile la pompă urmând trendul crescător al creşterii macroeconomice, cu toate acestea neputând fi asimilate pe deplin la nivelul consumatorilor finali”.

Enunţul apare în comunicatul Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), cea mai importantă societate din grupul Rompetrol, care controlează rafinăriile Petromidia şi Vega şi reţeaua de distribuţie.

Amintim că circa jumătate din preţul carburanţilor (54% la benzină şi 49% la motorină, în cazul României) sunt taxe, adică accize şi TVA. Costul mărfii (petrol, transport, rafinare, logistică, salarii, etc) şi profitul companiei sunt aşadar jumătate sau mai puţin din preţul final, iar această componentă variază, în preţul final, în funcţie de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere.

Citeşte şi Preţul carburanţilor fără taxe în România a ajuns din nou mai mare decât media europeană

Grupul Rompetrol a avut, din punct de vedere operaţional, în 2108, un an de excepţie, cu 22 de recorduri (inclusiv cea mai marev cantitate de petrol rafinată la Petriomidia, din toată istoria rafinăriei), dar din punct de vedere financiar RRC a trecut de pierdere: minus 162 de milioane de lei, faţă de 418 milioane în 2018. Asta în ciuda creşterii afacerilor (14,1 miliarde de lei în 2018 faţă de 11,2 miliarde în 2017) şi a creşterii vânzărilor de carburanţi.

Marja de rafinare netă la Petromidia a scăzut, pe ansamblul întregului an 2018, cu 15% (de la 3,9 dolari pe baril la 3,3 dolari) în condiţiile în care ţiţeiul de tip Brent a crescut cu 17,dolari/bbl. (31,6%) în anul 2018 comparativ cu anul 2017.

În ceea ce priveşte preţurile finale la carburanţi, benzina costa la 25 februarie (ultimele cotaţii Platt’s disponibile) 1,12 euro litrul, al treilea cel mai mic preţ din UE, după Bulgaria şi Polonia. În ceea ce priveşte motorina, preţul era de 1,20 euro/litru, al şaselea cel mai mic din UE.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata în 2020
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de ...
Toate contractele necesare pentru repornirea în forţă a lucrărilor la termocentrala de la Iernut devin complet operaţionale începând de la jumătatea lunii septembrie, asigurând frontul de......
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital S.A. (simbol bursier: NC), companie românească de tip holding, activă în sectorul investiţiilor ...
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului 1
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului ...
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din Capitală, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 1 la un an de închisoare ...
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează că a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere ...