Romsilva, care a cheltuit sute de milioane de lei pentru bonusuri sau prime de pensionare, va reduce numărul de directori de la 99 la 17

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că a propus reducerea numărului de directori din Regia Naţională a Pădurilor Romsilva de la 99 la 17, un proiect legislativ în acest sens aflându-se pe circuitul de avizare interministerială. Fechet spune că numai în ultimii doi ani Romsilva a cheltuit sute de milioane de lei pentru bonusuri, bonificaţii sau prime la pensionare de care au beneficiat salariaţii Regiei, scrie News.ro.
News.ro - J, 05 iun. 2025, 08:22
Romsilva, care a cheltuit sute de milioane de lei pentru bonusuri sau prime de pensionare, va reduce numărul de directori de la 99 la 17
„Suntem, cred, primul minister care a propus comasarea unor instituţii, s-a întâmplat de anul trecut acest lucru. Am anunţat că nu ne oprim aici, avem în vedere comasarea altor instituţii, instituţiile de control, spre exemplu ar putea fi rapid comasate. Însă dincolo de aceste comasări – şi sunt convins că în fiecare minister există posibilitatea restrângerii numărului de instituţii din subordine sau din coordonare – mai cred că putem avea şi alte tipuri de măsuri, şi aş exemplifica aici reducerea sau eliminarea cu totul, dacă se poate, a risipei de la Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, acolo unde au fost plătite sute de milioane de lei, plătite doar în ultimii doi ani pe tot felul de bonusuri, bonificaţii sau prime la pensionare. (…) Toate acele lucruri s-au oprit, urmează în continuare să reorganizăm societatea, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, am pe circuitul de avizare interministerială un astfel de proiect unde am propus, spre exemplu, reducerea numărului de directori de la 99 la 17, eu cred că trebuie să avem astfel de măsuri, chiar dacă sunt dureroase, poate, pentru anumiţi angajaţi”, a declarat Mircea Fechet, miercuri, la briefingul de după şedinţa de Guvern.
Ministrul Mediului a susţinut că, dacă astfel de măsuri vor fi aplicate pe scară largă, se vor diminua problemele legate de deficitul bugetar.
Şi ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan, a anunţat că există proiecte care prevăd reducerea la jumătate a agenţiilor din subordine.
El a spus că pentru a se ajunge la finalitate, după ce se va face evaluarea corectă a angajaţilor de la stat, este nevoie de decizie politică, de un pachet legislativ de evaluare corectă şi de instrumente legale prin care să se demonstreze obiectiv decizia de concediere, în aşa fel încât să nu se ajungă la procese câştigate de către oameni concediaţi, procese care să prevadă plata salariilor din perioada în care aceştia nu au muncit.
Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...