Rovana Plumb: România a beneficiat până în prezent de 46,7 miliarde de euro fonduri europene

România are la dispoziţie, în perioada 2014-2023, o alocare financiară totală de 42,3 miliarde de euro fonduri europene, iar până în prezent a beneficiat 46,7 miliarde de euro, din care 9,7 miliarde de euro în exerciţiul financiar actual, 2014-2020, a declarat, marţi, în plenul Senatului, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la dezbaterea moţiunii simple 'Absorbţia banilor comunitari, o catastrofă marca PSD-ALDE', înaintată de grupurile parlamentare ale PNL şi PMP din Senat.
Economica.net - mar, 10 apr. 2018, 14:45
Rovana Plumb: România a beneficiat până în prezent de 46,7 miliarde de euro fonduri europene

‘Pe perioada 2014-2023, România are la dispoziţie o alocare financiară totală de 42,3 miliarde de euro fonduri europene. România a beneficiat până în prezent de 46,7 miliarde de euro fonduri europene, din care 9,7 miliarde de euro în exerciţiul financiar actual, 2014-2020. Conform Comisiei de Prognoză, în perioada 2008-2016, impactul fondurilor europene asupra dezvoltării României a fost incontestabil. Astfel, PIB real cumulat la finele acestui interval a fost cu 13,6% mai mare decât ar fi fost în absenţa acestor fonduri. Volumul total al consumului privat a depăşit cu 22,2% nivelul estimat, corespunzător ipotezei în care nu ar fi fost implementate fonduri europene’, a explicat Plumb.

Ea a precizat că în 2017, când PSD a preluat guvernarea, în afară de sumele de prefinanţare virate de Comisia Europeană, niciun euro nu fusese solicitat la rambursare.

‘Afirmaţia din textul moţiunii PMP-PNL privind sumele derizorii sau cea privind neînceperea implementării proiectelor poate s-ar fi potrivit dacă ar fi fost făcută în anul 2016, când sub ochii tuturor s-au derulat sute de zile de discuţii sterile, desene frumoase şi rezultate zero. În ianuarie, 2017, când am preluat guvernarea, în afară de sumele de prefinanţare virate de Comisia Europeană, niciun euro nu fusese solicitat la rambursare. Ar fi trebuit să vă întrebaţi de ce, răspunsul este însă simplu: contractele de finanţare cu beneficiari erau inexistente, implementarea lipsea cu desăvârşire iar sistemul de management şi control nu era acreditat’, a afirmat Plumb.

Ministrul Fondurilor Europene a mai precizat că, în conformitate cu datele furnizate de Comisia Europeană, rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de investiţii este de 16%, faţă de media europeană de 18%.

‘România depăşeşte state membre ale UE cu experienţă de zeci de ani în atragerea de fonduri europene nerambursabile. Au fost deschise apeluri în valoare de 22,5 miliarde de euro, adică 80% din alocarea totală aferentă politicii de coeziune. Această sumă înseamnă linii de finanţare pentru creare de noi locuri de muncă, creşterea ratei de ocupare, competitivitate, forţă de muncă calificată, servicii de prevenire a îmbolnăvirii pentru sănătatea cetăţenilor, servicii de utilitate publică – apă şi canalizare, îmbunătăţirea cunoştinţelor, o viaţă digitală, dezvoltarea mediului de afaceri, dezvoltarea regională, investiţii în mediu, investiţii în infrastructura de transport – toate acestea reprezintă investiţii în societatea noastră, în dezvoltarea României, investiţii plecând de la capitalul uman şi până la infrastructura de transport’, a menţionat Plumb.

Potrivit ministrului, pentru toate cele menţionate au fost semnate contracte de finanţare în valoare de 11,2 miliarde de euro.

‘Avem în acest moment în evaluare alte proiecte în valoare de 2 miliarde de euro şi în contractare tot 2 miliarde de euro’, a adăugat Plumb.

Te-ar mai putea interesa și
Electro-Alfa, un important producător român de echipamente electrice, anunță intenția de listare la bursă
Electro-Alfa, un important producător român de echipamente electrice, anunță intenția de listare la bursă
Electro-Alfa International, companie cu capital 100% românesc și o experiență de peste 34 de ani, anunță intenția de a lansa o ofertă publică inițială de vânzare de până la 65.990.507......
Cât mai rezistă Ucraina – Ce rezerve de combustibil mai are. Situaţia cea mai gravă este în Kiev
Cât mai rezistă Ucraina – Ce rezerve de combustibil mai are. Situaţia cea mai gravă este în Kiev
Ucraina dispune de rezerve de combustibil pentru mai mult de 20 de zile, a declarat vineri ministrul energiei, Denis Şmîgal, ...
„Comoara ascunsă” a lui Darius Vâlcov, scoasă la licitaţie. Opere de Picasso şi Nicolae Grigorescu, printre piesele confiscate puse la vânzare
„Comoara ascunsă” a lui Darius Vâlcov, scoasă la licitaţie. Opere de Picasso şi Nicolae Grigorescu, printre ...
O parte dintre tablourile confiscate de la fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, între care un desen unic de Pablo ...
Rusia a încercat să atace infrastructura petrolieră din România. Ce spun procurorii din Lituania despre atentatele plănuite de serviciul de informaţii militare GRU rusesc în ţara baltică, Polonia şi Cehia
Rusia a încercat să atace infrastructura petrolieră din România. Ce spun procurorii din Lituania despre atentatele plănuite ...
Serviciul de informaţii militare GRU al Rusiei a fost responsabil de tentativa de incendiere din 2024 a unei fabrici din ...