Rus: Am să cer eventual chiar premierului să-mi accepte demisia

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, joi, că ar putea să-i ceară premierului Victor Ponta să-i accepte demisia în urma criticilor la adresa sa generate de declaraţiile referitoare la românii din străinătate, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 11 iun. 2015, 13:17
Rus: Am să cer eventual chiar premierului să-mi accepte demisia

„Eu am de rezolvat câteva chestiuni şi am să cer eventual chiar primului ministru să îmi accepte demisia. Ce să zic altceva… Deci eu am făcut o declaraţie în sens pozitiv. Dacă a ieşit prost sau foarte prost, pentru toţi cei care se simt jigniţi îmi cer scuze. De aici încolo să vedem ce e de făcut”, a afirmat Rus la Antena 3.

Declaraţia vine după ce miercuri seară, la un alt post de televiziune, ministrul Transporturilor s-a referit la situaţia românilor care lucrează în străinătate.

„România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a afirmat miercuri seară, la Digi 24, ministrul Ioan Rus.

Joi, într-un comunicat citat de Agerpres, ministrul Transporturilor şi-a cerut scuze pentru afirmaţiile făcute precizând că formularea folosită este o „generalizare artistică, o licenţă”.

„Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am făcut referire la destrămarea familiilor şi la copiii lăsaţi în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinţii lor au plecat să muncească în alte ţări în speranţa de a-şi construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate. Am dorit, totodată, să le transmit celor plecaţi departe de casă că, în viitorul apropiat, mulţi dintre aceştia şi-ar putea găsi un loc de muncă în ţară, pentru că România va avea nevoie de forţă de muncă, de specialişti în domeniul construcţiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevăzute de Master Planul General de Transport”, a declarat ministrul Rus în comunicatul citat.

La Antena 3, ministrul Transporturilor a menţionat contextul în care a făcut declaraţia, subliniind că, prin aprobarea Master Planului General de Transport vor fi rezolvate nu numai problemele de infrastructură, ci şi cele sociale.

„Contextul în care eu am vorbit aseară la o emisiune era legat de nevoia ca din cei 3 milioane de români, plus/minus, populaţie activă care lucrează în străinătate, probabil un milion lucrează în zona de infrastructură pe diverse profesii care sunt de acest tip. Atunci, prin aprobarea Master Planului General de Transport, noi rezolvăm nu numai problema de infrastructură ci am reuşit să rezolvăm şi problema socială, adică să aducem acasă, două sute de mii, trei sute de mii care să lucreze în România”, a explicat Ioan Rus.

Ministrul Transporturilor a mai afirmat că, pentru ceea ce a făcut în Guvernul României este mulţumit.

„Pentru ceea ce am făcut în Guvernul României sunt mulţumit.(…) În următoarea perioadă, dintre cele 22 de ţări ale Uniunii Europene, vom fi prima care vom avea un Master Plan General de Transport avizat de dumnealor şi vom reuşi să dăm drumul la un program de investiţii foarte mare în România. În consecinţă eu voi fi fericit de ceea ce am făcut”, a concluzionat Ioan Rus.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a sosit joi după-amiază la Palatul Victoria.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia nu poate să cedeze Kievului rachetele sale Patriot
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia ...
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina "situaţia pe front este critică" şi săptămânile următoare "ar putea să decidă deznodământul războiului" provocat de......
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru ...
Producătorul chinez Chery Auto anunță că noua sa fabrică din Spania va fi una dintre principalele sale facilități de export la nivel mondial
Producătorul chinez Chery Auto anunță că noua sa fabrică din Spania va fi una dintre principalele sale facilități ...
Compania chineză Chery Auto a anunţat vineri că nou achiziţionata fabrică din Barcelona va fi una dintre principalele ...
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Țiriac Collection a integrat oficial în galeria sa de vehicule un spectaculos model Mercedes-AMG ONE, marcând astfel un ...