Rusia a început noi manevre militare la graniţa cu Ucraina

Armata rusă a început, joi, noi manevre în apropierea frontierei cu Ucraina, ca răspuns la operaţiunea militară lansată de autorităţile de la Kiev împotriva separatiştilor rusofoni din estul Ucrainei, a anunţat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, citat de agenţiile AFP şi Reuters. Ucraina a cerut Moscovei, în conformitate cu mecanismele de securitate ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), să explice şi să dea detalii în termen de 48 de ore cu privire la exerciţiile militare ce au loc în apropierea graniţei.
Economica.net - vin, 25 apr. 2014, 05:02
Rusia a început noi manevre militare la graniţa cu Ucraina

‘Am fost constrânşi să reacţionăm în faţa acestei evoluţii a situaţiei’, a justificat el aplicaţiile la care participă unităţi din districtele militare Sud şi Vest şi în cadrul cărora aviaţia rusă efectuează zboruri aproape de graniţa cu Ucraina.

Decizia lansării acestor manevre este motivată şi de planificatele exerciţii militare ale NATO în Polonia şi statele baltice, exerciţii care, afirmă Şoigu, ‘nu contribuie la normalizarea situaţiei din Ucraina’.

Armata ucraineană a lansat joi o operaţiune de eliberare a oraşului Slaviansk, aflat sub controlul insurgenţilor proruşi, cel puţin cinci dintre aceştia fiind ucişi în confruntări.

Referindu-se la acţiunea ordonată de autorităţile de la Kiev, ministrul rus al apărării a declarat că, ‘dacă această maşină militară nu va fi oprită, ea va provoca un număr mai mare de morţi şi răniţi’.

Potrivit lui Şoigu, circa 11.000 de soldaţi ucraineni au fost trimişi pentru a participa la asaltul împotriva insurgenţilor proruşi, aceştia din urmă fiind doar puţin peste 2.000, date care în opinia sa arată un ‘raport de forţe evident inegal’.

Ucraina cere Rusiei ca în 48 de ore să dea explicaţii cu privire la exerciţiile de la graniţă
     
Ucraina a cerut Moscovei, în conformitate cu mecanismele de securitate ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), să explice şi să dea detalii în termen de 48 de ore cu privire la exerciţiile militare ce au loc în apropierea graniţei, potrivit unei declaraţii difuzate de Ministerul de Externe ucrainean, relatează Reuters.

NATO: Noile manevre militare ale Rusiei, în apropierea frontierei ucrainene, riscă să ducă la escaladarea tensiunilor
     
Noile manevre militare ale Rusiei, începute joi în apropierea frontierei cu Ucraina, riscă să provoace o escaladare a tensiunilor în regiune, a avertizat secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, citat de ITAR-TASS.

”Desfăşurarea unor noi manevre în apropierea graniţelor Ucrainei face să crească tensiunile într-o situaţie şi aşa instabilă şi, totodată, încalcă acordul de la Geneva”, încheiat acum o săptămână între SUA, Rusia, UE şi Ucraina şi menit să ducă la detensionarea crizei ucrainene, a afirmat reprezentantul Alianţei, potrivit agenţiei de presă ruse.

”Rusia trebuie să se concentreze pe retragerea trupelor în cazărmi, pe reducerea riscului unei confruntări militare şi pe realizarea acordului de la Geneva, inclusiv prin condamnarea continuării acţiunilor violente în estul Ucrainei de către grupări ilegale înarmate”, a adăugat secretarul general adjunct al NATO.

Declaraţia sa intervine în contextul în care armata rusă a început joi noi manevre în apropierea frontierei cu Ucraina, ca răspuns la operaţiunea militară lansată de autorităţile de la Kiev împotriva separatiştilor rusofoni din estul Ucrainei.

”Am fost constrânşi să reacţionăm în faţa acestei evoluţii a situaţiei’, a justificat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, manevrele la care participă unităţi din districtele militare Sud şi Vest şi în cadrul cărora aviaţia rusă efectuează zboruri aproape de graniţa cu Ucraina.

Ulterior anunţului rus, presa ucraineană a indicat că operaţiunea armatei ucrainene în oraşul Slaviansk, din estul ţării, a fost suspendată.

Secretarul general al ONU, îngrijorat că situaţia din Ucraina poate scăpa de sub control
     
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, este îngrijorat că situaţia din Ucraina poate scăpa de sub control şi face apel la toate părţile să respecte acordul internaţional de la Geneva încheiat acum o săptămână şi menit să contribuie la detensionarea crizei ucrainene, a declarat joi Farhan Haq, purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, citat de Interfax.

”Secretarul general este extrem de preocupat de continuarea în estul Ucrainei a violenţelor care au dus la pierderea de vieţi omeneşti, de situaţia în continuare instabilă, ceea ce creează o atmosferă de teamă”, a afirmat reprezentantul ONU, potrivit agenţiei de presă ruse.

În aceste condiţii, a adăugat Farhan Haq, ”secretarul general este îngrijorat că situaţia poate scăpa rapid de sub control, ceea ce poate avea consecinţe imprevizibile, şi de aceea el subliniază necesitatea respectării acordului de la Geneva (dintre UE, SUA, Rusia şi Ucraina) şi a evitării unor acţiuni militare”

Te-ar mai putea interesa și
PartnerVet deschide prima clinică veterinare sub brand propriu, în București
PartnerVet deschide prima clinică veterinare sub brand propriu, în București
PartnerVet, companie care se prezintă drept liderul dezvoltării serviciilor veterinare din România, anunță deschiderea clinicii veterinare PartnerVet Dorobanţi, prima clinică veterinară sub......
Gemini reușește să oprească peste 99% dintre reclamele dăunătoare înainte de a fi publicate – raport Google
Gemini reușește să oprească peste 99% dintre reclamele dăunătoare înainte de a fi publicate – raport Google
Utilizarea de instrumente bazate pe Gemini a îmbunătăţit semnificativ, anul trecut, capacitatea companiei de a detecta ...
Ministerul Agriculturii a acordat ajutoare de stat pentru 1.868 de pomicultori păgubiți de înghețul târziu de primăvară
Ministerul Agriculturii a acordat ajutoare de stat pentru 1.868 de pomicultori păgubiți de înghețul târziu de primăvară
Producătorii agricoli din sectorul pomicol afectaţi de îngheţul târziu de primăvară înregistrat în perioada aprilie ...
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMAG, cel mai mare retailer online din România, va introduce o taxă aplicată fiecărei comenzi plasate pe platformă. ...