Rusia a realizat mai multe exerciții militare nucleare strategice

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat sâmbătă începerea unor exerciţii nucleare strategice, a comunicat Kremlinul, conform agenţiei RIA, preluate de Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 19 feb. 2022, 15:02
Rusia a realizat mai multe exerciții militare nucleare strategice

Preşedinţia rusă a comunicat ulterior că „obiectivele prevăzute pentru exerciţiile forţelor de descurajare strategică au fost atinse pe deplin, toate rachetele şi-au atins ţintele fixate”, transmite AFP.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, aflat la Moscova, a asistat alături de Putin la exerciţii, dintr-un centru de comandă de la Kremlin, informează presa de la Minsk. Televiziunea publică a difuzat imagini cu cei doi şefi de stat urmărind prin videoconferinţă rapoartele generalilor.

Ministrul apărării, Serghei Şoigu, a declarat că au fost lansate rachete balistice hipersonice Kinjal şi rachete de croazieră hipersonice Zircon.

AFP reaminteşte că Putin a susţinut că aceste noi arme din arsenalul Rusiei sunt „invincibile”. Ministerul apărării de la Moscova a difuzat imagini cu tiruri de rachete în urma cărora se vedeau pe cer dâre de fum.

Şeful statului major rus, generalul Valeri Gherasimov, arătase că „obiectivul principal” al exerciţiilor este „antrenamentul forţelor strategice ofensive pentru a provoca inamicului o înfrângere garantată”.

Reuters apreciază că este vorba de o nouă etalare de forţă din partea Rusiei, în contextul tensiunilor cu Ucraina. În ultimele luni, militarii ruşi au efectuat o serie de exerciţii, în cadrul cărora efective de peste 150.000 au fost concentrate la frontiera ucraineană, în nord, sud şi est. Agenţia citată reaminteşte că Putin şi alţi oficiali ruşi de rang înalt menţionează adesea faptul că Rusia este, alături de Statele Unite, una din cele mai mari puteri nucleare din lume.

Sursa foto: captură Youtube

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit să vândă energie cu livrare în bandă la uluitorul preț de......
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...