Rusia condamnă dur suplimentarea capacităţilor militare NATO în Europa de Est

Rusia a criticat dur, vineri, deciziile NATO de suplimentare a efectivelor militare în ţările est-europene, cerând Alianţei Nord-Atlantice să pună capăt, "până nu este prea târziu", atitudinii de confruntare şi avertizând că relaţiile sunt la cel mai scăzut nivel după Războiul Rece.
Economica.net - vin, 26 mai 2017, 14:41
Rusia condamnă dur suplimentarea capacităţilor militare NATO în Europa de Est

„În momentul de faţă, relaţiile Rusia-NATO sunt la cel mai scăzut nivel după sfârşitul Războiului Rece”, a transmis vineri Ministerul rus de Externe, citat de site-ul agenţiei Tass.

„Încercarea NATO de a amplifica în continuare mitul «ameninţărilor estice» blochează eforturile bilaterale de contracarare a ameninţărilor şi provocărilor comune. Această abordare negativă nu este decizia Rusiei. Este rezultatul direct al liniei politice distructive a NATO de a dobândi în mod nechibzuit dominaţia militară şi politică în Europa şi pe plan mondial. Până nu este prea târziu, este esenţial să se pună capăt încercărilor de raportare a NATO la Rusia prin scheme şi mecanisme specifice perioadei de confruntare”, avertizează Ministerul rus de Externe.

„Măsurile luate pentru consolidarea prezenţei militare pe flancul estic al NATO, consolidarea prezenţei militare şi dezvoltarea infrastructurii în regiuni aflate în apropierea frontierelor Rusiei erodează prevederile Tratatului fondator NATO (…)”, subliniază MAE rus.

„Încercările de a trece peste principiile Tratatului fondator NATO sunt periculoase şi intră în contradicţie cu interesele iniţiale ale statelor membre. Observăm încercări ale Alianţei Nord-Atlantice de a legitima consolidarea capacităţilor militare în apropierea frontierelor Rusiei, care, combinate cu activităţi militare în anumite ţări membre, generează schimbarea echilibrului de putere în Europa şi conduc spre o nouă cursă periculoasă a înarmării”, avertizează Administraţia de la Moscova.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi seară, că reuniunea NATO de la Bruxelles a contribuit la „asigurarea unei apărări solide a României şi la un rol vizibil al ţării noastre”. „După discuţiile de astăzi, NATO rămâne aceeaşi organizaţie relevantă, puternică şi mai ales unită. Am salutat la reuniune reiterarea fermă de către preşedintele Trump a angajamentului SUA pentru Alianţă, pentru apărarea colectivă şi consolidarea flancului estic, inclusiv prin foarte recenta propunere de creştere a finanţării iniţiativei de reasigurare europeană în 2018 de la 3,4 miliarde, cât a fost până acum, la 4,8 miliarde de dolari”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat în iulie 2016 un plan de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în Polonia şi în ţările baltice. O structură multinaţională NATO ar urma să fie staţionată în România. În plus, Alianţa a preluat controlul asupra sistemului antirachetă, care include nave americane dotate cu sisteme antibalistice în largul Spaniei, un radar în Turcia şi elementele de interceptare din România.

Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra.

Te-ar mai putea interesa și
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, iar reluarea funcţionării......
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, ...
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...