Rusia: Construirea unei baze NATO în România constituie o provocare gravă

Construirea unei baze militare a Alianţei Nord-Atlantice în România reprezintă o "provocare gravă" pentru securitatea Rusiei, afirmă ambasadorul rus Aleksandr Gruşko, acuzând că sporirea prezenţei militare în România, Bulgaria şi Polonia încalcă prevederile Acordului NATO-Rusia, scrie Mediafax.
Economica.net - vin, 12 sept. 2014, 13:59
Rusia: Construirea unei baze NATO în România constituie o provocare gravă

Alianţa Nord-Atlantică a încălcat, prin construirea de baze militare în România, Bulgaria şi Polonia, prevederile Acordului fondator NATO-Rusia, a declarat Gruşko, citat de RIA Novosti.

„Acordul fondator include o prevedere foarte clară conform căreia statele membre NATO vor evita staţionarea de forţe combatante suplimentare cu statut permanent”, a argumentat ambasadorul Rusiei la Alianţa Nord-Atlantică.

„Baza militară care se construieşte acum în România este, desigur, o provocare gravă pentru securitatea Rusiei şi noi considerăm că acest lucru constituie o încălcare semnificativă a angajamentelor”, a insistat Gruşko, subliniind că Moscova este foarte preocupată privind activităţile NATO în Marea Neagră şi în Marea Baltică.

Prezenţa în Marea Neagră a forţelor militare ale unor state neriverane riscă să genereze „o modificare substanţială a echilibrului strategic şi regional”, iar Moscova analizează modalităţile prin care poate „contracara şi neutraliza posibilele ameninţări”, a avertizat oficialul rus, precizând că situaţia este valabilă şi în ceea ce priveşte Marea Baltică.

Reprezentantul Rusiei a subliniat că Moscova urmează să analizeze în detaliu deciziile de la summitul NATO cu privire la securitatea internă. „Totul va face obiectul unei analize atente a instituţiilor abilitate din Rusia, în primul rând pentru stabilirea măsurilor pe care trebuie să le luăm pentru a ne garanta securitatea”, a explicat oficialul rus.

NATO revine la o logică de tip „Război Rece”, a continuat Gruşko, conform Itar-Tass, acuzând Alianţa că foloseşte criza din Ucraina pentru atingerea propriilor obiective geopolitice.

Citeşte pe larg, aici.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...