Rusia continuă bombardamentele în Siria – ONG

Avioane ruse au efectuat noi atacuri aeriene 'intense' în Siria, în provinciile Idleb şi Hama, în nord-vestul şi centrul ţării, a indicat miercuri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.
Economica.net - mie, 07 oct. 2015, 09:24
Rusia continuă bombardamentele în Siria - ONG

Această organizaţie neguvernamentală, cu sediul în Marea Britanie, dar care dispune de o reţea vastă de activişti şi surse medicale în teren, informează că loviturile întreprinse de ‘avioane care ar fi ruse’ au vizat cel puţin patru obiective în provincia Hama şi trei obiective în Idleb.

Atacurile aeriene, care au avut loc în cursul nopţii de marţi spre miercuri şi la primele ore ale dimineţii de miercuri, au fost ‘mai intense ca de obicei’, adaugă OSDO, care nu a fost în măsură să furnizeze un bilanţ al victimelor în această etapă de culegere a datelor din teren, Agerpres.

Rusia, aliat fidel al regimului preşedintelui Bashar al-Assad, a lansat la 30 septembrie o campanie aeriană în Siria, spunând că vizează grupări ‘teroriste’, între care şi organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI), care controlează zone vaste în această ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica Sibiu Sud și Bradu au fost inaugurate oficial. Premieră în Europa de Sud
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a marcat astăzi, la Stația Electrică de Transformare Sibiu Sud, inaugurarea instalației de tip STATCOM (Compensator......
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul ...
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale ...
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ...