Rusia: Două avioane de război Su-34 s-au ciocnit în aer în Extremul Orient. Moscova consemnează la sol întreaga sa flotă de Su-34

Două avioane ruseşti de tipul Su-34 s-au ciocnit vineri în aer în timp ce survolau Strâmtoarea Tătară (care desparte insula Sahalin de Asia continentală şi care leagă Marea Ohotsk la nord cu Marea Japoniei) în regiunea Habarovsk (Extremul Orient rus), în urma incidentului comandamentul Forţelor aeriene ruse decizând să consemneze la sol întreaga flotă de bombardiere Su-34, informează TASS, Interfax şi Vedomosti.
Economica.net - vin, 18 ian. 2019, 09:43
Rusia: Două avioane de război Su-34 s-au ciocnit în aer în Extremul Orient. Moscova consemnează la sol întreaga sa flotă de Su-34

‘Potrivit datelor preliminare, incidentul s-a produs în timpul unui zbor de antrenament peste Strâmtoarea Tătară. Două avioane Su-34 au dispărut de pe radare nu departe de localitatea Nelma (raionul Sovetsko-Gavanski), se pare că s-au ciocnit în aer’, a indicat o sursă din cadrul armatei ruse, precizând că accidentul s-a produs în jurul orei locale 09:00.

Ministerul Apărării de la Moscova a confirmat producerea incidentului, dar susţine că cele două bombardiere s-au atins doar şi nu s-au ciocnit.

‘La 18 ianuarie, în jurul orei 08:00 (ora Moscovei), două avioane de tipul Su-34 dintr-o unitate aeriană din Extremul Orient s-au atins în aer în timpul efectuării unei manevre în cursul unui zbor de antrenament planificat deasupra Mării Japoniei, la 35 km de ţărm’, se menţionează într-un comunicat al ministerului, citat de BBC în limba rusă. Echipajele celor două avioane s-au catapultat, se mai spune în comunicat.

În prezent, echipe de salvare au fost mobilizate la locul unde se presupune că s-a produs incidentul şi încearcă să localizeze echipajele.

Anterior, agenţia de presă TASS, citând o sursă anonimă, transmitea că echipajul unuia dintre bombardiere ar fi reuşit să se catapulteze, dar nu se ştie nimic despre soarta celui de-al doilea echipaj.

Cauza incidentului nu este cunoscută deocamdată, o anchetă urmând să elucideze circumstanţele producerii coliziunii. Una din versiunile luate în considerare este că piloţii nu au reuşit să calculeze distanţa dintre cele două avioane care să nu le pună în pericol în timpul survolului, iar o altă vizează o situaţie de urgenţă la bordul unuia dintre bombardiere, ceea ce a dus la coliziune, potrivit Interfax.

În acelaşi timp, unele media ruse informează că unul din bombardiere s-ar fi prăbuşit în Strâmtoarea Tătară, iar celălalt ar fi putut să aterizeze cu motorul defect.

Su-34 (cod NATO: Fullback) este un bombardier avansat cu dublă comandă, conceput pentru a înlocui avionul Suhoi Su-24, fiind capabil să distrugă ţinte terestre, aeriene ziua şi noaptea, indiferent de condiţiile meteorologice. Bombardierul, care are la bord armament cu ghidare din clasa ‘aer-sol’ şi ‘aer-aer’ cu rază lungă de acţiune, are autonomie pentru 4.000 km de zbor, cu o viteză de până la 1.900 km/h şi putând să transporte o încărcătură de circa 8 tone.

În momentul producerii accidentului, cele două Su-34 – care făceau parte din Regimentul 277 de bombardiere, cu baza la Hurba (Komsomolsk pe Amur), – nu aveau armament de luptă la bord, adaugă agenţiile de presă ruse.

Ca urmare a acestui incident, toate bombardierele Su-34 de pe teritoriul Federaţiei Ruse au fost consemnate la sol, a indicat o sursă din cadrul Ministerului Apărării rus, citat de TASS.

La operaţiunile de căutare au fost mobilizate avioane An-12 şi elicoptere Mi-8, conform unor surse oficiale.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...