Rusia: Duma votează o lege împotriva ‘reabilitării nazismului’ în primă lectură

Deputaţii ruşi au votat vineri, în primă lectură, o lege împotriva 'reabilitării nazismului', înăsprind sancţiunile contra faptelor considerate drept revizionism privind cel de-al Doilea Război Mondial, informează AFP. Legea i-ar putea viza pe istorici şi unii membri ai opoziţiei, potrivit unor experţi.
Economica.net - vin, 04 apr. 2014, 20:39
Rusia: Duma votează o lege împotriva 'reabilitării nazismului' în primă lectură

Legea prevede un nou articol în Codul Penal care să înăsprească sancţiunile împotriva ‘negării de fapte’ stabilite de Tribunalul de la Nurenberg, contra ‘apologiei unor crime’ condamnate de acest tribunal, ‘precum şi a difuzării de false informaţii cu privire la activităţile Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial’, conform agenţiilor ruse.

Aceste fapte ar putea fi pedepsite cu un maximum de cinci ani de închisoare sau cu o amendă de 500.000 de ruble (10.330 de euro), conform textului.

‘Ţara noastră nu numai că s-a apărat singură împotriva fascismului, dar am apărat lumea întreagă împotriva fascismului’, a subliniat deputata Irina Iarovaia, citată de agenţia Interfax. ‘Pentru noi, o reabilitare a nazismului este şi va fi întotdeauna o crimă împotriva ţării noastre şi a poporului nostru’, a continuat ea.

Dar pentru Aleksei Makarkin, analist al Centrului de consiliere în ştiinţe politice, modul în care este redactată această lege arată că este ‘îndreptată împotriva liberalilor sau democraţilor care compară puterea (rusă) cu regimul lui Hitler’. ‘Acum, orice istoric al celui de-al Doilea Război Mondial va trebui să facă o apologie în loc de ştiinţă pentru a nu cădea sub incidenţa acestei legi’, a explicat el pentru AFP.

 

Te-ar mai putea interesa și
Acțiunile Electro-Alfa International intră în componența BET, indicele principal al Bursei de Valori București
Acțiunile Electro-Alfa International intră în componența BET, indicele principal al Bursei de Valori București
La jumătate de an de la listarea la Bursa de Valori București (BVB), acțiunile companiei Electro-Alfa International (EAI) sunt incluse în componența BET, principalul indice al BVB, care......
Iranul anunţă că va riposta cu arme noi şi ţinte noi în cazul în care SUA va ataca din nou
Iranul anunţă că va riposta cu arme noi şi ţinte noi în cazul în care SUA va ataca din nou
Iranul va folosi noi tipuri de armament şi va viza obiective care nu au mai fost atacate până acum, în cazul în care ...
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia să înceapă azi au fost oprite
Surpriză! Nuclearelectrica renunță momentan la planul de a vinde energie pe termen foarte lung. Licitațiile care trebuia ...
Sesiunile de licitație în baza cărora Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, voia să vândă energie ...
Trump vrea să îşi întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Trump vrea să îşi întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Preşedintele american Donald Trump încearcă să îşi consolideze controlul asupra cercetării biomedicale, Casa Albă ...