Rusia poate începe o intervenţie în Ucraina fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU – diplomat rus

Moscova poate începe o intervenţie militară în Ucraina fără a cere aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, dar va informa acest organism al Naţiunilor Unite în cazul în care va lua o astfel de decizie, a declarat o sursă diplomatică rusă, potrivit Interfax.
Economica.net - mar, 04 mart. 2014, 10:08
Rusia poate începe o intervenţie în Ucraina fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU - diplomat rus

‘Situaţia este gravă, în cazul escaladării ei ar putea fi nevoie de acţiuni urgente. Dar noi vom anunţa Consiliul de Securitate. Situaţia în Ucraina se degradează şi noi am atenţionat neîncetat despre aceasta’, a declarat, sub rezerva anonimatului, diplomatul citat de Interfax, care face parte din delegaţia rusă prezentă la sesiunea de la Geneva a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

Aceeaşi sursă a adăugat că Moscova nu caută un pretext pentru o intervenţie militară în Ucraina, dar nu poate să lase fără protecţie cetăţenii şi populaţia vorbitoare de limba rusă din Ucraina, a căror viaţă, a spus diplomatul rus, ‘este în pericol de la schimbarea, prin forţă, a puterii la Kiev’.

De amintit că Senatul rus (Consiliul Federaţiei) a dat sâmbătă undă verde utilizării forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei, în urma unei cereri în acest sens a preşedintelui rus Vladimir Putin, decizie care a atras numeroase critici şi ameninţări din partea Occidentului.

Şeful Dumei (camera inferioară a parlamentului federal rus), Serghei Narîşkin, declara luni că, deocamdată, nu este necesară o intervenţie militară în Ucraina. ‘Ca şi colegii mei (deputaţi), eu nu doresc să pronunţ cuvântul ‘război’. Decizia adoptată de Consiliul Federaţiei nu face decât să dea acest drept, care ar putea fi utilizat în cazul în care va fi necesar. Deocamdată, nu este necesar’, a afirmat Narîşkin, citat de RIA Novosti.

Tot luni, ministrul adjunct de externe rus Grigori Karasin declara că Rusia nu doreşte război cu Ucraina şi că unda verde dată de parlamentul rus pentru o intervenţie militară în Ucraina arată, înainte de toate, seriozitatea intenţiilor pe care le are Kremlinul.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...